În România drepturile se obţin ca privilegii, iar privilegiile se cer ca drepturi (II)

Dacă am lămurit-o cum stăm cu drepturile, hai să vedem ce se întâmplă cu privilegiile. Pentru început trebuie să menţionăm că aceste privilegii sunt destul de numeroase şi cuprind uneori categorii largi. Atfel, o seamă de privilegii, adică nişte avantaje de neînţeles de care se bucură unii compatrioţi de-ai noştrii, s-au luat datorită unor situaţii aberante sau a forţării cotei de populism în cursa periodică a alegerilor. Să luăm un exemplu. Salariile şi “privilegiile” din regiile autonome. Totul a început de la numirea şi plata celor ce au făcut parte din AGA (Adunarea Generală a Acţionarilor) a acestor instituţii. Membri Consiliilor de Administraţie cât şi reprezentanţii în AGA erau plătţi cu o cotă parte (20%) din salariul directorului. Ei bine, principala preocupare a acestor oameni, care în treacăt fie spus de multe ori nu aveau nici o tangenţă cu activitatea instituţiei, era să-i mărească salariul directorului. Iar directorul, la rândul lui, generos cu banii instituţiei era preocupat să mărească salariile subordonaţilor. Orice motiv, orice prilej era speculat cu o imaginaţie demnă de o cauză mai bună. Bani erau, pentru că fiecare regie fiind practic un monopol, toate cheltuielile se treceau automat în costuri şi mai apoi cetăţenii care “beneficiau” de “serviciile” regiei erau obligaţi să plătească. Într-o primă perioadă aceste creşteri salariale nici nu s-au resimţit în buzunarul cetăţeanului datorită faptului că sumele respective erau luate din profiturile regiei, deci din ceva ce nu avea nici un stăpân. Apoi totul a fost justificat o altă perioadă de timp prin alinierea preţurilor la standardele mondiale. Aşa s-a ajuns ca la regii să avem salarii mai mari decât ale demnitarilor iar taxele impuse de aceste instituţii către populaţie să depăşească puterea de a plăti a multor categorii de salariaţi. S-a ajuns practic la un blocaj financiar de proporţii; salariaţii regiilor şi marii “afacerişti” câştigă sume enorme relativ la restul populaţiei, sume care nu mai intră în circuitul normal al economiei pentru că ele depăşesc nevoile de zi cu zi şi sunt destinate unor cheltuieli exotice. Astfel se face că linii de producţie vitale pentru economia unui stat, precum producţia alimentară merg în pierdere pentru că majoritatea populaţiei nu mai are bani nici pentru mâncare în timp ce înfloresc anumite companii de lux, precum vinderea maşinilor 4X4 sau construcţiile de piscine. Cum încearcă însă Guvernul să diminueze această discrepanţă, imediat sar sindicatele din aceste instituţii reclamându-şi privilegiile ca pe nişte drepturi sindicale. Cum adică să scazi salariile bieţilor sindicalişti, cum adică să se reducă personalul şi să fie aruncaţi în stradă nepoţii, mătuşile şi cumnaţii. Cum majoritatea acestor lideri sindicali parazitează regiile şi într-un alt mod, foarte lucrativ (buticuri amplasate în spaţiile regiilor, afaceri privilegiate cu regiile etc.) există un fel de pact. Noi vă protejăm să nu vă dea afară, indiferent dacă munciţi sau nu munciţi, voi ne lăsaţi să ne vedem de treburile noastre. Numai aşa se poate explica de ce în timp ce salariile celor angajaţi la regii cresc necontenit, cresc şi indiferenţele şi neglijenţele faţă de cetăţean. Poţi să faci câte reclamaţii doreşti, în afară de o anchetă care să-ţi explice că nu e vina nimănui, n-ai cum să te pricopseşti. Un alt exemplu îl reprezintă privilegiile aşa zişilor revoluţionari. Îi numesc aşa pentru că un revoluţionar autentic nu ar proceda în felul în care procedează ei. Imediat după revoluţie li s-a acordat printr-o lege specială o serie de privilegii, care mai de care mai profitabile. Pământ, buticuri, scutiri de taxe, exact după modelul comunist al privilegiilor acordate ilegaliştilor de altădată. Recent, la o întâlnire la Preşedenţie o delegaţie reprezentativă a revoluţionarilor şi-a cerut din nou privilegiile aşa cum e normal ca cineva să-şi ceară drepturile. În mintea acestora există pe undeva ideea că ei constituie o categorie pentru totdeauna clasată în panteonul neamului care este dator pe veci să le aducă prinos de recunoştinţă. Nici măcar nu au bunul simţ să constate că evenimentele din 1989 la care ei se laudă că au contribuit în mod decisiv, au adus pentru majoritatea oamenilor acestei ţări mai multe suferinţe decât beneficii… Aş putea fi bănuit pentru aceste câteva rânduri că mă bântuie o nostalgie după trecut. Nici vorbă! Sunt profund convins că trebuia să renunţăm la utopia numită comunism, cu atât mai mult cu cât societatea românească de dinainte de 1989 de fapt se transformase într-o dictatură unipersonală cinică. Dar sunt tot atât de convins că am ratat momentul 1989 şi nu am reuşit să construim acea societate în care mecanismele economiei de piaţă să promoveze valoarea. Avem o societate strangulată de corupţie, de traficul de influenţă, de dictatura politicului în zona economicului, de amestecul politicului în justiţie, în sfârşit, o societate care nu are capacitatea de a identifica şi a pune în circuit valoarea. Astfel se face că o mulţime de tineri valoroşi fug de rup pământul ca să scape de acest regim mai degrabă decât să se pricopsească în străinătate, astfel se face că mai nimic din ce s-a construit şi se construieşte în continuare nu merge. E timpul să realizăm că e necesară o schimbare de profunzime care să pună în centru atenţeiei promovarea valorii. Din nefericire cu unele nonvalori actuale cocoţate foarte sus nu cred să avem prea multe şanse.

Ioan Albescu

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.