De ce cresc preţurile?

Preţurile cresc şi vor creşte datorită lipsei condiţiilor necesare funcţionării economiei de piaţă. Primele condiţii, necesare dar nu şi suficiente sunt liberalizarea preţurilor şi concurenţa. Deşi se tot încearcă diverse formule de ţinere sub control, totuşi din 1992-93 în majoritatea domeniilor economice preţurile s-au liberalizat. Există însă domenii aşa zis strategice, unde statul nu a vrut să-şi piardă controlul, care sunt dominate de regii (rebotezate companii naţionale) şi care nu au nici o concurenţă. În aceste condiţii, deşi se păstrează aparenţele organizându-se licitaţii, concursuri sau aplicându-se alte metodologii specifice economiei de piaţă, se exploatează la cele mai înalte cote de cinism monopolul existent. Numai aşa se poate explica cum în aceste instituţii creşte vertiginos numărul de salariaţi, cum cresc halucinant de repede salariile şi avantajele materiale ale angajaţilor (vezi cazul regiei “Tutunul Românesc”), cum se adoptă măsuri absurde care nu reprezintă nici un avantaj pentru cetăţean dar care probabil, sau mai degrabă cu siguranţă, reprezintă avantaje pentru aşa zişii manageri sau pentru cei care stau în spatele lor. Cum toate aceste poveri financiare sunt trecute fără nici o remuşcare în preţurile pe care le va suporta, atâta timp cât va mai putea suporta, cetăţeanul de rând. Toate aceste fenomene nu s-ar putea petrece dacă ar exista măcar o firmă concurentă, dacă ar exista alternativă pentru cetăţean. În aceste condiţii nu există şi nici nu va exista o grijă reală pentru gospodărirea resurselor, pentru optimizarea cheltuielilor, pentru stabilirea unor strategii realiste de viitor, adică pentru menţinerea preţurilor la o cotă rezonabilă. În schimb va exista o permanentă preocupare pentru iniţierea unor noi găselniţe prin care să se mai stoarcă ceva din buzunarul şi aşa destul de vlăguit al cetăţeanului de rând. Evident, toate aceste noi modalităţi sunt puternic susţinute prin argumente privind grija faţă de cetăţean într-o campanie mediatică cel puţin suspectă care este menită să ascundă ingineriile financiare prin care unii se îmbogăţesc peste măsură. Să luăm spre exemplu Radetul. O campanie mediatică de ultimă oră susţinută de această instituţie la care în ultima clipă s-a raliat şi Primarul General al Capitalei, Traian Băsescu s-a concentrat asupra necesităţii montării la toate blocurile a contoatoarelor de căldură şi apă caldă. La prima vedere pasămite un act ce vădeşte preocuparea ca cetăţeanul să nu fie păcălit şi să plătească mai mult decât a consumat, la a doua vedere o cacialma de proporţii prin care se vor realiza cheltuieli enorme şi inutile ce se vor regăsi în preţul sporit al gigacaloriei. Ce folos vom avea dacă vom ştii cu precizie câte gigacalorii am consumat dacă pierderile pe reţea vor fi incluse în preţul acesteia? Ce folos vom avea dacă vom rămâne la cheremul acestei instituţii supradimensionate care ne va încărca în continuare nota de plată cu cele mai fanteziste cheltuieli. (Cei care şi-au montat deja contor ştiu ce preţuri exagerate s-au plătit pe contor – căci montarea acestora este monopolul unor SRL-uri agreate de Radet – şi ce tentativă a avut Radetul de a introduce o taxă de întreţinere aberantă a acestui instrument de măsură) Culmea cinismului o reprezintă faptul că în timp ce domnul Băsescu ne explică la televizor avantajele contorizării, la locuinţa sa îşi montează centrală individuală, refuzând să “beneficieze” de avantajele susţinute de domnia sa la televizor. Aş fi tare curios să ştiu dacă firma care i-a montat centrala acasă la domnul Băsescu are oarece legături cu firma care ne montează nouă contoare la bloc. Dacă legătura se confirmă în felul acesta mi-aş putea explica de ce domnul Băsescu a abandonat acea clipă de sinceritate în care ne-a avertizat că cea mai bună soluţie este să scăpăm de monopolul Radetului montându-ne centrale individuale de bloc sau de apartament.

Ioan Albescu

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.