Drama şomerilor cu diplomă

În timp ce la lumină, cu petarde verbale şi jocuri de artificii logice continuă polemica declanşată între Ministerul Educaţiei şi Cercetătii privind cifrele de şcolarizare şi observaţiile relativ la calitatea procesului didactic care se desfăşoară în unele instituţii de învăţământ superior, în umbră, se consumă într-o tăcere cutremurătoare drama şomerilor cu diplomă de învăţământ superior. Imaginaţi-vă cam ce simte un om cu o inteligenţă peste medie, (totuşi, în facultate printr-un proces de selecţie naturală intrau şi cei mai inteligenţi tineri ai generaţiei lor), cu o pregătire care a însemnat reale sacrificii pentru familie, dar şi pentru societate, un om care a acumulat o bogată experienţă profesională – unii dintre ei lucrând înainte de 1989 la proiecte de cercetare ştiinţifică de înaltă performanţă, de multe ori chiar prea ambiţioase pentru posibilităţile reale ale României – şi care se vede îndepărtat cu brutalitate din viaţa socială fără să aibă nici o vină decât aceea că trăieşte o perioadă de tranziţie perpetuă şi bezmetică! Imaginaţi-vă cam ce gândeşte un om care şi-a tocit coatele şaptesprezece, poate chiar douăzeci de ani (dacă luăm în calcul şi doctoratul) pe băncile şcolilor când, fiind acasă şi drămuindu-şi cu grijă ajutorul de şomaj, vede la televizor mostrele de incultură şi de opulenţă agresivă şi sfidătoare afişate de unii din proaspeţii îmbogăţiţi ai vremii, posesori ai şapte clase primare, şi acelea trecute doar prin mila profesorilor!
În România postdecembristă, deşi la ora actuală se înregistrează cea mai mică rată a şomajului, în permanenţă a existat o pondere de 3-5% şomeri cu diplomă de învăţământ superior în totalul şomerilor existenţi pe piaţa forţei de muncă. Fenomenul mai grav este că această pondere are tendinţa de creştere iar cea mai dramatică situaţie se află în Bucureşti. În Bucureşti, din datele care ne-au fost puse la dispoziţie de doamna Mariana Bucaleţ, directoare cu probleme de management al pieţii forţei de muncă a Agenţiei Municipale pentru Ocupare şi Formare Profesională, exista în evidenţă la sfârşitul lunii septembrie, 13 645 de şomeri din care 1 299 cu diplomă de învăţământ superior adică 9,5%, cu mult peste media pe ţară.. Este adevărat că nu am putut afla structura pe meserii a acestui adevărat detaşament de elită aflat în rezervă, însă este de aşteptat ca aceasta să reproducă cu o oarecare fidelitate structura socio-profesională a instituţiilor de dinainte de 1989.
Regiunea Bucureşti-Ilfov a fost o regiune puternic industrializată în concepţia autarhică a regimului ceauşist, în care s-au concentrat masive forţe de muncă superior calificate în toate domeniile cu deosebire în domeniile producţiei industriale şi de cercetare-proiectare. Majoritatea acestor structuri industriale sau instituţii de cercetare-proiectare au falimentat sau şi-au redus drastic numărul de locuri de muncă cu înaltă calificare alimentând armata şomerilor. Dacă luăm în seamă faptul că în Bucureşti, de-a lungul anilor de dinainte de 1989 se promova numai în situaţii cu totul deosebite, pe baza unei pregătiri de excepţie, că la repartizarea centralizată a absolvenţilor, în Bucureşti rămâneau numai cei cu note foarte mari, deci foarte pregătiţi bine din punct de vedere teoretic şi că înainte de 1989 în Bucureşti s-a lucrat la proiecte mari, de anvergură, deseori peste posibilităţile concrete de implementare de care dispunea ţara noastră dar care au lărgit experienţa profesională şi capacitatea creatoare a celor care au lucrat la ele, putem trage concluzia, fără teama de a greşi, că acest eşantion de şomeri reprezintă un mare potenţial intelectual şi de inteligenţă profesională care se iroseşte. Mai mult chiar, aceşti oameni cu inteligenţă nativă peste medie şi cu o pregătire profesională superioară, resimt cel mai acut această situaţie frustantă şi sunt cei mai vulnerabili la tentaţiile lumii interlope. Ei pot fi utilizaţi în lumea interlopă fie ca profesionişti în domeniu, valorificându-şi în mod adecvat pregătirea profesională (nu este lipsit de semnificaţie faptul că dispunem de oameni de înaltă calificare în industria chimică, posibili şi potenţiali specialişti în industria drogurilor!!!), fie ca inteligenţe organizatorice cu efecte negative direct proporţionale cu capacitatea lor intelectuală.
Întrebarea pe care trebuie să şi-o pună orice factor guvernamental ce răspunde de piaţa forţei de muncă, atât cei ce formează cât şi cei ce valorifică forţa de muncă, este ce trebuie făcut în acest domeniu. Această imensă forţă aflată în aşteptare poate să fie convertită spre folosul societăţii sau poate să se irosească, alunecând încet, dar sigur, spre un pericol greu de estimat pentru întreaga societate. Procesul de reconvertire şi de inserţie socială nu este tocmai simplu, dacă realizăm faptul că aceste persoane cu un înalt grad intelectual prezintă şi complicate cazuri psihologice datorită situaţiei în care au fost puşi fără vina lor. Dar miza pusă în joc este mult prea mare, căci nu ne putem permite să irosim elita de inteligenţă a unor generaţii anterioare numai pentru simplu fapt că acestea s-au format pentru alte necesităţi decât cele ce sunt astăzi de actualitate. Şi ca să realizăm importanţa efortului pe care trebuie să-l depună societatea să nu uităm acea celebră zicere a lui Murphy: “pe Pământ cantitatea de inteligenţă este constantă, doar numărul de oameni este în creştere”…

Ioan Albescu

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.