PSIHOTESTE ONLINE

Şpaga şi economia subterană – atuncea când depăşesc o anumită limită de normalitate – reprezintă două repere ale unei societăţi viciate. Două malformaţii care se condiţionează reciproc. Amândouă conduc la o societate în care cetăţeanul de rând trăieşte în mizerie iar unii funcţionari la stat vieţuiesc cu mult peste posibilităţile lor teoretice. O dată pornit mecanismul de funcţionare al corupţiei se intră într-un cerc vicios, şpaga este din ce în ce mai mare pentru că se instituţionalizează. Există în permanenţă o supralicitare. Nu există nici o limită pentru că nu există nici o morală. Fără a fi expert economic poţi să intuieşti însă că amploarea fenomenului numit şpagă este direct proporţională cu amploarea fenomenului numit economie subterană. De ce? Pentru că ele se intercondiţionează reciproc alimentându-se şi tinzând spre limite aberante. Şpaga ca s-o dai trebuie să ai bani neînregistraţi oficial, deci din economia subterană, iar afacerile la negru pot fi şi trebuie „acoperite” cu şpagă. Vă veţi întreba ce legătura are acest fenomen cu sărăcia, cu mizeria. Bineînţeles, nu este vorba de cei ce învârtesc asemenea afaceri, de principalii – dar puţinii la număr – protagonişti ai „circuitului”, deşi sunt convins că şi ei sunt destul de nemulţumiţi. Nu-ţi rămâne cine ştie ce din şpagă, nu-i aşa! pentru că trebuie s-o redistribui, iar banii din afacerile la negru se duc cam prea mulţi pe şpagă. Vorbesc de marea majoritate a oamenilor care trăiesc cinstit, slujbaşi mărunţi dar harnici la stat sau la particular, la strung sau la tejgheaua magazinului, aceea mulţime cenuşie care zgribuleşte în fiecare dimineaţă aşteptând tramvaiul şi care toată ziua e urmărită de obsesia că a venit factura la electrică sau că trebuie să plătească întreţinerea. Această armată tăcută, cea care de fapt generează majoritatea într-un Parlament este dependentă într-un fel sau altul de buget, de economia albă cu alte cuvinte. Sumele alocate pentru ajutoarele sociale şi pentru sănătate, pentru învăţământ, cultură sau armată, deci pentru nevoile acestei mulţimi sunt direct proporţionale cu mărimea impozitelor percepute de stat. Se poate trage deci o concluzie simplă, dar corectă: cu cât creşte corupţia într-o ţară cu atât mai mult creşte economia subterană şi, pe cale de consecinţă, cu atât mai mult creşte sărăcia, mizeria populaţiei. Din nefericire procesul nu este direct proporţional, ci asimptotic. Adică scăderea nivelului de trai nu este echivalentă cu scăderea economiei oficiale, ci mult mai abruptă, deoarece efectele corupţiei nu se mărginesc doar la restrângerea cantitativă a economiei oficiale ci şi la vicierea ei calitativă. Numai astfel se poate explica cum sumele vehiculate la vedere, şi aşa destul de mici, sunt „părăduite” în tot felul de modalităţi, cum datorii înregistrate către stat se topesc peste hotare fără cel mai mic efort oficial de stopare, etc., etc. Am vorbit despre corupţie, am vorbit despre economia subterană deşi amploarea acestor fenomenele este foarte greu de apreciat – Comisia Naţională de Statistică nu furnizează date în acest sens. Ţinând însă cont de nivelul ridicat de sărăcie din ţară şi de relaţia foarte simplă între aceste fenomene se poate aprecia că şi corupţia ca şi economia subterană sunt la un nivel ridicat. Cine credeţi că va achita nota de plată a acestui proces care, o dată amorsat, se aproprie cu paşi rapizi de limita de instabilitate potrivit unei teorii matematice care se numeşte teoria catastrofelor? Guvernul şi democraţia! Guvernul pentru că, indiferent de rezultatele notabile obţinute pe alte planuri, acest proces malign îi va afecta popularitatea şi democraţia pentru că există riscul ca cetăţeanul de rând să nu mai fie convins că aceasta este singura formulă viabilă de guvernare într-un stat. Cine credeţi că va fi principalul beneficiar al acestui proces? Un Tribun, care chiar dacă nu se va mai numi Corneliu Vadim Tudor va capta nemulţumirea mulţimii întorcându-ne cu o jumătate de secol înapoi în epoca de glorie a dictaturii proletariatului… Ce este de făcut, vorba lui Lenin. Dacă există oameni inteligenţi în Guvern, şi există slavă Domnului, aceştia trebuie să înţeleagă că indiferent ce a fost până acum, de acum încolo trebuie să se facă curăţenie. Iar curăţenia trebuie realizată înainte de toate în propria ogradă. A descoperi corupţi în guvernarea precedentă este ceva normal, firesc, dar nu şi suficient. Adevăratul semnal al schimbării poate veni doar atunci când Guvernul va găsi inteligenţa şi curajul de a-şi depista proprii corupţi. Şi slavă Domnului, într-un an de guvernare pe fondul sărăciei accentuate a populaţiei trebuie să fie ceva corupţie. Pe ici pe colo, în părţile esenţiale….Că nu degeaba ne-a atras atenţia şi FMI, şi UE şi alte organisme internaţionale. Ar fi însă o iluzie să se adopte penibila metodă lansată de domnul preşedinte Constantinescu în precedenta guvernare, de a se aştepta date concrete în acest sens la telefonul Preşedenţiei sau al Guvernului sau să se pretindă FMI-ului să vină cu amănunte în acest sens. Răul este în noi şi numai noi putem să-l distrugem. Totul e să fim convinşi că nu mai avem altă cale de scăpare.

Ioan Albescu