PSIHOTESTE ONLINE

După ce a trecut şi iarna asta care a cocoşat majoritatea populaţiei cu preţurile supradimensionate la energia termică şi la apa caldă, hai să discutăm la rece, deşi atmosfera s-a mai încălzit afară, despre acţiunea „contorizarea”. Culmea este că la acest subiect, cel puţin pentru Bucureşti există un relativ consens. Şi domnul Băsescu şi cu atât mai mult şi domnul Dan Ioan Popescu sunt unanimi în a ne spune cât de benefică este această iniţiativă pentru cetăţeni. N-am idee dacă domnul Băsescu sau domnul Dan Ioan Popescu ar avea niscai rude în rândul grecilor, dar ofranda care doresc să ne-o atârne de gât nu e nicidecum un colac de salvare ci mai degrabă o piatră de moară, cadou de care ar trebui să ne ferim, după cum spune proverbul. Socoteala este foarte simplă: contoarele nu pot să înlăture fizic pierderile de diverse naturi, începând cu cele tehnice, vizând uzura avansată şi tehnologia învechită a sistemului de încălzire centralizată şi sfârşind cu cele organizatoric-fianciare în care intră supradimensionarea personalului regiei, salariile şi sporurile exacerbate şi cheltuielile nejustificate, etc, etc., pierderi care au condus la preţul de nesuportat al gigacaloriei. Aceste pierderi se vor perpetua şi după înstalarea contoarelor şi vor fi înglobate în preţul gigacaloriei. Astfel că în loc de 5 gigacalorii a câte 500 000 lei/gigacalorie adică 2 500 000 lei vom plăti doar 4 gigacalorii (efectul contorului!!!) dar a câte 1 000 000 lei/gigacalorie deci 4 000 000 lei. Tare mă tem că satisfacţia de a plăti mai puţine gigacalorii nu va fi compensată de disperarea provocată de totalul facturii la încălzire. Atenţie însă: în preţul mărit al gigacaloriei va fi inclusă şi cheltuiala de montare a contorului. După cum se vede această cheltuială pe care probabil o vom deconta la iarna următoare nu ne va ţine de cald… Soluţia reală, în totală concordanţă cu economia de piaţă şi cu sistemul democratic în economie este cea realizată de chiar domnul Băsescu la propria sa locuinţă: centrala de bloc. În acest caz se cuvine să cităm pe dos vechiul proverb şi anume nu fă ce zice popa (Băsescu) ci ce face el. Ceea ce m-a şocat a fost şi este logica după care este susţinută ideea montării contoarelor. Este logica după care a fost susţinut circuitul Caritas, FNI, băncile falimentate de curând, logică pe care o credeam abandonată după atâtea crahuri. În esenţă această capcană logică se bazează pe o promisiune de mai bine care stă la baza unui mecanism oarecare fără să se explice resursele reale ale acestui mecanism. Se mizează pe nerăbdarea românului de a se îmbogăţi fără să-şi facă probleme de conştiinţă asupra resurselor acestei îmbogăţiri. Cu singura deosebire că în cazul contorizării nu mai este vorba de dorinţa de îmbogăţire ci de spaima de sărăcie lucie. Întrebarea de bun simţ pe care orice depunător la Caritas, la FNI, la băncile ce promiteau dobânzi uriaşe trebuia să şi-o pună cu onestitate şi anume de unde sunt banii promişi se poate transpune în cazul contorizării în cine plăteşte căldura neînregistrată de contor, adică pierderile. Ni se spune, gata! nu vom mai plăti pierderile, dar nu ni se spune cine le va plăti. Răspunsul este dezarmant de simplu: tot noi, fie prin intermediul unui preţ mult mărit al gigacaloriei, fie prin cotele de impozite care se vor scurge spre subvenţionarea căldurii. Cu simpla menţiune că aceste pierderi vor fi la anu’ mărite cu preţul umflat al cheltuielilor de montare a contoarelor şi cu uzura suplimentară ce se va adăuga firesc după încă un an în care nu s-a făcut nimic pentru restructurarea sectorului de încălzire a locuinţelor. Sigur, din afacerea asta vor fi unii care vor ieşi în câştig, dar cu siguranţă noi cei mulţi vom ieşi în pierdere….

Ioan Albescu