Adevăruri simple, mascate de principii sofisticate şi legi stufoase

Dacă stai să-i asculţi pe politicieni sau să înţelegi lucrurile prin prisma legilor de regulă nu ajungi nicăieri. Totul este tare complicat în mintea oamenilor noştri politici iar legile sunt făcute parcă să-ţi încurce minţile. Dacă stai însă şi judeci lucrurile cu bun simţ, ies la iveală nişte adevăruri simple dar solide. Bunăoară să luăm exemplu Caritasului. Am văzut dezbateri la televizor în care ni s-a explicat cât de profitabil este acest circuit, ni s-a explicat că totul este legal de vreme ce nu se încalcă nici o lege, s-a demonstrat cât de benefică este această iniţiativă care aducea la buget sume imense de bani. Puţini au fost oamenii care în acele momente şi-au pus întrebarea de bun simţ: de unde atâţia bani?!! În momentul în care circuitul s-a prăbuşit a ieşit la iveală adevărul. De fapt se fura în mod organizat: primii furau banii celor care depuneau după ei. Aproximativ la opt depunători exista un hoţ care le lua banii. Ticăloşia care a ţinut în viaţă mecanismul hoţiei a fost că păgubitul avea şansa să devină hoţ după un timp. Imensa pagubă a acestui circuit nu este numai aceea că a devalizat bugetul unor oameni sărmani, ci că a pervertit multe conştiinţe fără să se conştientizeze acest lucru. Undeva în subconştient, acestor oameni nu le mai pasă de provenienţa banilor. Pentru ei şi pentru mulţi alţii, banii nu au miros, vorba celebrei replici a împăratului roman Vespasian atunci când a fost acuzat că a pus impozite şi pe veceuri publice. Dacă responsabilitatea omului mai poate fi discutată, răspunderea oamenilor politici este de neiertat. Ei trebuiau să fie primii care să se sesizeze privind nocivitatea fenomenului. Nu numai că nu s-au sesizat, dar au şi dat năvală să participe la circuit, intervenind uneori pe căi oculte să sară la rând mai în faţă. Faptul că până astăzi nu numai că nu s-au pedepsit acele persoane care au realizat de fapt ceea ce legea denumeşte trafic de influenţă, dar nici măcar nu au fost făcute publice, pune un mare semn de întrebare asupra calităţii clasei noastre politice. Sigur, se va spune că în România era şi este nevoie de acumulare de capital. Aşa e, dar capitalul trebuie acumulat acolo unde el va produce dividende prin afaceri sau producţie, pe când la noi ceea ce strâng indivizii de gen Caritas se duce pe maşini de lux sau, în cel mai bun caz pe vile. După un astfel de experiment la scară naţională încheiat în coadă de peşte, nu e de mirare că au apărut şi alte fenomene mult mai sofisticate dar în esenţă de aceeaşi natură. Devalizarea băncilor care au falimentat în frunte cu Bancorex-ul şi terminând cu BRS-ul, FNI-ul, ingineriile financiare sau privatizările dubioase nu sunt decât câteva din furturile care s-au încheiat fără să existe practic nici o măsură severă de pedepsire a celor vinovaţi. Şi câte furturi mai sunt încă în derulare doar Dumnezeu mai poate şti! O să le aflăm şi noi în momentul în care o instituţie de altfel suspect de prosperă se va prăbuşi dezvelind faţa hidoasă a unei furăciuni la drumul mare. Toate aceste lucruri nu se puteau realiza la scară atât de mare fără complicitatea celor de la putere. Din nefericire lucrurile nu se opresc aici. Atâta timp cât cei vinovaţi nu sunt pedepsiţi se vor încerca tot felul de manevre stimulate de principiu devenit axiomă în România: dacă prostimea nu se prinde, ies bani buni, dacă se prinde iese un scandal care nu face rău la nimenea, ba poate că aduce niţică publicitate cine ştie cui care nici nu spera la aşa ceva. Dacă vă interesează acest gen de spectacol, mutaţi-vă ochii pe grămezile de bani acumulate în timp unde precis se mustăceşte ceva: fondurile de pensii şi fondurile de sănătate.

Ioan Albescu

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.