PSIHOTESTE ONLINE

Există câteva aprecieri simple care pot caracteriza în foarte mare măsură sărăcia. Sărăcia este situaţia în care nivelul veniturilor este mai mic sau cel mult egal cu cel al cheltuielilor. Sărăcia este atunci când omul nu mai face faţă cheltuielilor şi trebuie să se împrumute ca să trăiască. Sărăcia este atunci când trebuie să-ţi vinzi din casă ca să poţi supravieţui.
Atâta vreme cât această stare este accidentală ea se numeşte sărăcie pur şi simplu. Te-ai îmbolnăvit, spre exemplu şi nivelul de cheltuieli a sărit spectaculos (medicamentele sunt scumpe, nu-i aşa?) iar veniturile s-au diminuat. Ai intrat într-o perioadă de sărăcie, dar există speranţa că odată însănătoşit, vei putea să-ţi reiei munca şi să te echilibrezi, ba chiar să atingi un nivel madiu de prosperitate. Sau ai avut un caz dramatic în familie (a murit o rudă foarte apropiată) şi a trebuit să faci cheltuieli neplanificate foarte mari, cu mult mai mari decât îţi poţi permite. Ai intrat într-o perioadă de sărăcie, te-ai împrumutat, dobânda este foarte mare şi următoarea perioadă va fi foarte grea pentru a recupera din datorii. Totuşi există o speranţă. Vei munci mai mult la serviciu şi vei câştiga suplimentar, vei schimba serviciul şi vei avea o leafă mai bună şi aşa mai departe.
Există însă unele situaţii fără ieşire. Adică fără speranţa unei soluţii care să conducă la o echilibrare a nivelului veniturilor şi cheltuielilor pe termen lung sau măcar mediu. Ea se numeşte sărăcie cronică. Oricum ai scoate-o la capăt, cheltuielile depăşesc veniturile. Chiar dacă pentru o săptămână ai scăpat, ţi-ai vândut paltonul, sau un inel, sau un raft de cărţi, urmează implacabil o altă sătămână pentru care trebuie să găseşti un alt subterfugiu dureros. Pentru că e dureros să-ţi vinzi nişte lucruri absolut necesare sau care constituie pentru tine un tezaur sentimental nepreţuit.
Din nefericire în această situaţie se află majoritatea pensionarilor din România. Sărăcia cronică, după cum arată statisticile, a devenit de masă. Această situaţie indică faptul că societatea noastră este profund bolnavă. Indiferent de dezbareterile teoretice care încearcă să ne demonstreze tot felul de lucruri, atâta timp cât sărăcia cronică e de masă, construcţia societăţii e greşită. Aşa cum pe vremea “socialismului”, deşi eram îndroctrinaţi să credem că e cea mai bună societate de pe Pământ, atâta timp cât era o criză acută de alimente (chiar dacă preţul lor era foarte mic) nimeni nu ne-a convins că e bine, aşa şi acum: degeaba există pe toate drumurile o ofertă nemaipomenită de alimente dacă o mulţime din semenii noştri nu au bani să-şi cumpere strictul necesar. Deocamdată vedem doar o imensă dezechilibrare a situaţiei materiale, sunt unii care n-au ce face cu mulţimea de bănet în timp ce o imensă majoritate a oamenilor care muncesc cinstit trăieşte de pe o zi pe alta. N-am văzut investiţii serioase din bănetul acumulat de unii care să creeze locuri de muncă şi să dea de mâncare la alţii, aşa cum frumos ni se povesteşte că ar trebui să se întâmple teoretic. Se vorbeşte tot timpul de protecţie socială acordându-se ca la milogi câteva mii de lei la pensii sau la salarii, dar nu am văzut o măsură radicală ca să se stopeze cursa nebunească a preţurilor la căldură sau la alte utilităţi devenite servicii de lux (dar obligatorii) pentru majoritate, dacă ar fi să ne luăm după tarife. Am văzut însă cinismul unor oameni cu bani care şi-au sărbătorit ziua de naştere oferind pe gratis un mic şi-o bere, inducând probabil ideea că dau înapoi ceea ce au luat. În SUA există acumulări mult mai mari decât ale fraţilor Sechelariu, dar nu am auzit ca Rockfeller, spre exemplu să fi dat în Parcul Central al New York-ului un mic şi-o bere pentru săraci. Am auzit însă că există o Fundaţie Rockfeller cu bani donaţi de acesta care însă sunt gospodăriţi în folosul celor mulţi prin acţiuni care să-i sprijine implicit. Adică prin cercetări ştiinţifice, prin acţiuni caritabile şi aşa mai departe, decise de către un consiliu de administraţie. Se îmbină aici inteligenţa, modestia şi eficienţa. La noi, după cum se vede prostia, orgoliu şi tupeul se îmbină cu ineficienţa. “Investiţia” într-un mic şi-o bere pentru tot poporul nu a făcut decât să sporească ura oamenilor faţă de cei care au prădat această ţară. Poate la Bacău domnul Sechelariu va mai fi ales primar în viitor cu speranţa că la 50 de ani va da doi mici şi două beri (că e o aniversare mai rotundă!), dar cu siguranţă în întreaga ţară s-a mai pus o piatră de temelie la mormântul capitalismului. Asta demonstrează sau faptul că domnul Sechelariu nu este om politic, deşi se numără printre oamenii de vârf al unui partid cu pretenţii sau că partidul din care face parte domnia sa are ca ţel o dată cu subminarea totală a ideii de capitalism să trecem la făurirea socialismului victorios.

Ioan Albescu