Ceauşescu – cel mai bun leader român

Când am auzit prima dată de rezultatele acestui sondaj am avut o reacţie dublă: de consternare şi de indignare. De consternare pentru că nici prin minte nu-mi trecea că indecenţa acestui rezultat poate ajunge în mass media. Coincidenţa face ca acest eveniment publicistic să apară exact în momentul morţii lui Dan Iosif. La catafalcul lui, multă lume a afirmat că Dan Iosif a fost un erou. Rezultatele sondajului par a demonstra că Dan Iosif a fost de fapt un trădător de ţară şi un criminal căci a contribuit, nu-i aşa, la înlăturarea celui mai bun leader care l-a avut România în ultimii 100 de ani.
Reacţia mea a fost de indignare pentru că mi se părea în totală contradicţie cu adevărul istoric. Şi atunci mi-am adus aminte de primele zile de după revoluţie (sau ce-o fi fost în decembrie 89) când un individ ce insista de ani de zile să-şi publice o lucrare “ştiinţifică” ce era în esenţă un perpetuum mobile evident, a venit la redacţie (lucram la revista “Ştiinţă şi Tehnică”) somându-mă să-i public lucrarea, pe motiv că regimul s-a schimbat şi nu mai există cenzură. A fost şocat când i-am răspuns că nu pot să-i public lucrarea şi m-a etichetat pe loc drept “criptocomunist” agăţându-şi de gât o plancardă cu care a defilat luni de zile în zona zisă liberă de comunism, Piaţa Universităţii. Atunci mi-am dat seama că dacă lucrurile nu vor fi abordate cu înţelepciune confuzia pe multiple planuri va lua proporţii inimaginabile. Acum a venit momentul decontului acestei imense confuzii care a sporit în permanenţă de 17 ani încoace. Şi asta pentru că ne-am complăcut în toată perioada trecută într-o inconştientă stare de ipocrizie. Am acceptat jumătăţile de măsură, o tăcere vinovată sau iniţiative lucrative care încet încet au falsificat adevărul.
Ca să fiu clar de la început şi să înlătur o regretabilă confuzie, acest sondaj nu ne arată un adevăr ştiinţific, căci acesta poate şi este necesar a fi stabilit de oamenii de ştiinţă, respectiv de istorici, ci ne indică nivelul de cultură al poporului nostru. Din nefericire nivelul este prost. Şi asta pentru că procesul cunoaşterii nu se realizează nici prin tăcere şi nici prin verdicte, ci prin înţelegere. Or în această direcţie nu s-a facut mai nimic.
În primul rând ar trebui să abordăm cu luciditate şi onestitate procesul comunismului. Nu prin condamnări de tip proletcultist, în care se exersează într-un limbaj pe dos condamnări ce ne amintesc de procesele din anii 50 ale burghezo-moşierimii şi chiaburimii. Perioada celor cincizeci de ani de putere populară şi apoi de socialism multilateral dezvoltat a fost o perioadă complexă, deseori inegală, care nu poate fi catalogată în culori de alb sau negru. Plătim astăzi greşeala ce s-a manifestat în primele zile de după 89 când unii revoluţionari şi nu numai scandau că cea mai cumplită perioadă care ar trebui ştearsă din istorie este cea de 50 de ani de socialism fără să nuanţeze din ce punct de vedere. Greşala aceasta n-ar fi fost impardonabilă, căci în primele zile de după revoluţie pasionalitatea ar putea fi înţeleasă.
Regretabil este că după perioada de rigoare, după ce s-au consumat patimile acumulate în decursul anilor, nu s-a trecut la un proces de purificare a mentalităţilor şi reconstrucţie a bagajului cultural infestat de propaganda comunistă.Şi numai pentru simplu fapt că mulţi dintre cei care astăzi au participat la sondaj au trăit această perioadă în plină tinereţe si maturitate poate să fie un factor hotărâtor care să schimbe, în lipsa altor infomaţii, rezultatul sondajului.
Cred că toată lumea de bună credinţă e de acord că cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui om este cea a tinereţii şi maturităţii. Indiferent dacă trăieşti în sclavagism, feudalism, socialism sau capitalism. Aşa că unele din aprecierile bune legate de perioada socialismului sunt convins că se leagă mai degrabă de starea subiectului intervievat: pe vremea lui Ceauşesu nu-l durea nimic, deşi trăia în frig, fără prea multă mâncare, dar era tânăr şi se iubea de mama focului. Astăzi îl dor toate oasele, nu mai are decât cinci dinţi în gură şi medicamentele costă o avere! Apropo, într-o emisiune la TV Robert Turcescu îl întreba pe Adrian Păunescu dacă îl iubea pe Ceauşescu. Poetul i-a răspuns că în anumite perioade l-a admirat. După care a urmat întrebarea stupidă: dacă astăzi l-ar iubi pe Băsescu. Comentatorul, luat probabil de val şi nefiind cu siguranţă într-o zi fastă, a omis faptul că există în viaţa fiecărui om un timp al iubirii,altul al înţelepciunii, etc. Oricât ai fi de talentat sa de sensibil, fiorul dragostei de la 25-35 de ani nu mai poate fi acelaşi cu cel de la 60 de ani (dacă la vârsta asta mai poate fi vorba de dragoste…)
Se poate spune, acum după peste un deceniu şi jumătate de la consumarea evenimentelor din decembrie 89 că nici o guvernare nu a avut voinţa politică capabilă să tămăduiască sufletul bolnav al românului schilodit spiritualiceşte timp de 5 decenii. Nu au existat decât iniţiative cu totul singulare de a arăta adevărata faţă a societăţii socialiste multilateral dezvoltate iar şcoala, aflată într-o degringoladă evidentă, nu agăsit metodele cele mai eficiente de a analiza cu luciditate perioada incriminată şi de a reevalua bagajul de informaţii destinat învăţăturii. Astefel se face că nici cei în vârsta şi nici tinerii nu au cunoştinţele necesare pentru a evalua corect nu numai perioada ultiumeilor 50 de ani de socialism dar şi perioadele anterioare. Cred că dintre cei tineri, mult mai mulţi cunosc mai bine viaţa şi implinirile fotbalistice ale lui Hagi şi mai puţin eforturile politice ale regelui Carol I.
Cu alt cuvinte, rezultatul sondajului de care pomeneam anterior reprezintă încă un blam la adresa politicienilor noştri cu menţiunea că dintre aceştia face parte şi domnul Băsescu căruia i se poate reproşa în egală măsură acest eşec ca şi celorlalţi.

Ioan Albescu
9 decembrie 2007

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.