Atenţie: se caută o soluţie imorală!!!!

Aveţi capacităţi similare carasului auriu!??? Adică aţi uitat ce s-a întâmplat mai deunăzi în România la nişte alegeri precedente!!??? O să încerc să vă reamintesc eu, deşi şi mie memoria poate să-mi joace nişte feste. Ei bine, tocmai se terminaseră nişte alegeri şi nişte partide s-au grăbit să anunţe o grupare de partide formând o majoritate în noul Parlament. Aici trebuie să ne oprim şi să menţionăm că gruparea majoritară de care vorbeam anterior avea un mic defect: deşi era majoritară, nu conţinea partidul de suflet al preşedintelui. Noul preşedinte ales pe muchie de cuţit, anunţă însă că are stofă de preşedinte jucător şi se grăbeşte să numească un premier din cealaltă tabără, din gruparea minoritară. După un timp două dintre partidele din gruparea majoritară defectează şi, reunindu-se cu minoritară reuşesc să contureze o altă majoritate parlamentară majoritară. Aceasta avea marele merit de a cuprinde partidul de suflet al preşedintelui. La scurt timp de la formarea guvernului, noul preşedinte, care momise cele două partide menţionate anterior să se desprindă pentru a forma noua majoritate, declară că unul dintre aceste partide reprezintă o soluţie imorală, o caraterizare jignitoare, plină de cinism şi deloc măgulitoare pentru partidul în cauză, lucru care conduce la părăsirea guvernului de către acest partid. Nu trece mult timp şi preşedintele jucător începe să se joace cu soarta premierului pe care tot el l-a numit, cu scopul foarte clar de a-l discredita. Nu reuşeşte decât să învenineze relaţiile în guvern şi, ca urmare, partidul său de suflet să fie ejectat din coaliţie, declanşând un război mediatic între preşedinte şi premier de mari proporţii cu efecte foarte dăunătoare pentru ţară. Vin alegerile parlamentare şi configuraţia politică din Parlament se schimbă. Preşedintele jucător remarcă cu satisfacţie formarea unei grupări majoritare şi, contrar logicii de la precedentele alegeri numeşte prim ministru din rândul acestei grupări declarând că-şi vede visul cu ochii. Şi aici ne oprim ca să remarcăm faptul că gruparea majoritară de care vorbim conţinea partidul de suflet al preşedintelui. Nu trec decât nouă luni, şi cu două luni înainte de alegerile prezidenţiale preşedintele jucător prin intermediul primului ministru al guvernului, începe epurarea guvernului cu cel mai important ministru al partidului partener formaţiei sale de suflet. Partidul partener, înţelegând în sfârşit că orice compromis cu preşedintele jucător nu face decât să-i agraveze situaţia se retrage lăsând singur la guvernare partidul de suflet al preşedintelui, adevăratul vis al preşedintelui. Nenorocirea preşedintelui jucător a interveit în momentul când unul dintre partidele din opoziţie introduce o moţiune de cenzură împotriva acestui guvern mult visat. În zilele până la vot se caută o soluţie imorală dar se găsesc doar patru deputaţi şi senatori de la partidul care introdusese moţiunea, mult prea puţini aşa că guverul cade. Nimic îngrijorător ci dimpotrivă pentru că domnul preşedinte jucător avea în felul acesta şansa de a juca pe două planuri, ca şi candidat la preşedenţie apărând la diverse nunţi botezuri şi chermeze publice dar şi ca preşedinte jucător în anunţurile televizate pentru nominalizarea noului guvern. Surpriza neplăcută pentru preşedintele jucător a venit în momentul în care s-a format o nouă majoritate parlamentară care a propus un candidat de prim rang pentru funcţia de premier. Această majoritate parlamentară avea însă un mic defect: nu conţinea partidul de suflet al preşedintelui jucător. În acest context preşedintele jucător a intrat din nou în joc declarând că musai trebuie o majoritate şi mai majoritară adică o uniune naţională. Asta implica faptul ca în această majoritate să intre şi partidul de suflet al preşedintelui jucător. Cum această condiţie nu a fost acceptată preşedintele jucător a reînceput algoritmul de la primele alegeri parlamentare de care am făcut vorbire, cu un mic compromis: a desemnat ca premier un tehnocrat şi nu un reprezentant al partidului său de suflet ignorând propunerea remarcabilă a noii majorităţi parlamentare. Suntem în perioada de timp de 10 zile în care preşedintele jucător aşteaptă ca la partidul său de suflet să se lipească un partid etnic binecunoscut pentru flexibilitatea sa pragmatică dar şi o soluţie imorală.
Că mulţi dintre noi, poporul, am uitat ca şi carasul auriu de algoritmul preşedintelui, nu m-ar mira, dar dacă şi partidele dovedesc sindromul carasului auriu înseamnă că ne binemerităm soarta: ne întorcem la Epoca de Aur în care preşedintele jucător nu o să numească numai premierul şi guvernul, aşa cum a ajuns să o facă acum pe fondul somnolenţei Curţii Constituţionale, dar să ne şi stabilească regimul de temperatură din cameră şi meniul nostru alimentar de zi cu zi, jucându-se de fapt cu soarta fiecăruia dintre noi. Evident, ca preşedinte jucător.
Ioan Albescu
16 oct. 2009

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.