Domnul Croitoru afirmă că e o soluţie! Da, o soluţie imorală!

Domnul Lucian Croitoru afirmă că nu este pionul domnului Preşedinte Băsescu, ci o soluţie, şi înclin să-i dau dreptate, cu menţiunea că e o soluţie imorală pentru că eu cred mai degrabă că este o soluţie de spărgător de alianţe, ceea ce ar fi pe placul domnului Preşedinte. După un prim tur de întâlniri cu reprezentaţii partidelor, domnului Croitoru şi celor care îl susţin nu le rămâne decât să încerce să-i convingă pe senatorii şi deputaţii alianţei majoritare să voteze contrar hotărârii partidelor din care fac parte. Asta se numeşte corupţie politică. Dacă lucrurile s-ar desfăşura pe baze principiale, atunci posibili votanţi ai guvernului Croitoru ar fi trebuit din proprie iniţiativă să-şi fi dat demisia până acum din partidele din care fac parte pentru că au avut suficient timp să se consulte cu electoratul sau cu propria conştiinţă. Mă tem că metodele de “convingere” însă vor fi altele şi se se vor baza pe frică şi lăcomie. Şantajul are la bază frica de repercursiuni la adresa unor persoane apropiate iar oferirea de funcţii lucrative sau pur şi simplu de bani este o a doua alternativă a corupţiei. Iar domnul Croitoru poate să opereze în acest sens pentru că PDL-ul a afirmat că îi oferă un sprijin larg. Or PDL-ul are la dispoziţie organele statului prin care aceste obiective se pot atinge. Nu vom ştii însă niciodată cum s-au desfăşurat lucrurile pentru că se va clama sus şi tare că totul s-a realizat pe baza grijii pentru ţară. Se pare deci că prima etapă adică capacitarea engro, deci coruperea unor formaţiuni politice în bloc nu a reuşit. Deci nu s-a putut identifica o altă “soluţie imorală”, ca să-l citez pe domnul Băsescu de acum câţiva ani. Rămâne deci să se lucreze en detail cu menţiunea că soluţia imorală o reprezintă după cum spuneam domnul Croitoru. Domnul Croitoru a mai făcut o afirmaţie relevantă. Deşi a înţeles probabil că şansele sale sunt infime, doreşte să epuizeze cele 10 zile pe care Constituţia i le pune la dispoziţie, nu neapărat în folosul său, ci în folosul PDL-ului care va avea mai mult timp la dispoziţie să racoleze sprijin pentru viitorul nominalizat ca prim ministru. În acest context nu m-ar mira ca domnul Croitoru să aibă surpriza de a nu avea nici măcar voturile PDL-ului la scurgerea celor 10 zile. Căci lucrarea care a început acum trebuie să dea roade la votarea viitorului Cabinet condus şi controlat de PDL.
Ioan Albescu
20.10.2009
PS Ca în cazul altei soluţii imorale, domnul Preşedinte Băsescu se va lepăda de domnul Croitoru într-o manieră imprevizibilă şi prea puţin onorantă!

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.