Nu se poate face curăţenie cu o mătură murdară…

Pentru că, fără îndoială, capacitatea noastră de a judeca este limitată, atunci când dorim să realizăm un raţionament corect suntem nevoiţi să simplificăm anumite lucruri. E ca şi la matematică unde atunci când dorim să ne reprezentăm o curbă, o aproximăm cu o serie de segmente de dreaptă, trecând deci din domeniul neliniarului, mai greu de rezolvat în domeniul liniarului, mai abordabil. La fel se întâmplă şi în viaţa de zi cu zi. Există lucruri complicate şi există modele simplificate, mai pe înţelesul oamenilor de rând, aşa numite modele de bun simţ. Prima exemplificare de acest gen a fost experimentată de Dumnezeu, prin intermediul lui Moise care a simplificat sfera legiuirilor la zece concepte fundamentale, pe înţelesul tuturor. E vorba de cele zece porunci, care de fapt concentrează esenţa unei lumi civilizate, aş forţa un pic lucrurile dacă aş spune esenţa unui stat de drept. Chiar dacă sistemele de drept au complicat foarte mult lucrurile, cele zece porunci sunt în deplină actualitate.
Ce ne facem însă când putem constata că procedurile complicate, şi stufoase conduc la soluţii departe de modelul simplificat de bun simţ sau chiar în contradicţie cu el?!! Ne schimbăm regulile de bun simţ sau schimbăm ceva, dacă nu chiar în totalitate, la procedurile complicate. Nu cred că dorim democraţie de dragul democraţiei şi nici economie de piaţă de dragul economiei de piaţă, aşa cum nu am dorit nici socialism de dragul socialismului. Dacă rezultatele finale, indiferent cum se numeşte sistemul care le generează, nu sunt benefice pentru popor, atunci, indiferent de cine ne călăuzeşte în mersul pe linia sistemului – Uniunea Sovietică sau Statele Unite ale Americii, până la urmă sistemul va fi rejectat ca atare. Este o lege implacabilă a naturii. Si de acest lucru, cred eu că s-a temut ambasadorul SUA a Bucureşti atunci când a rostit discursul privind corupţia din România. Nu cred că ambasadorul SUA sau alţi înalţi reprezentanţi occidentali care i s-au alăturat ar avea nevoie de explicaţii mai mult decât le au oamenii simpli din România. Explicaţiile există şi sunt la îndemâna oricui. Ele se măsoară cu instrumentul infailibil al bunului simţ. Dacă de la Bancorex s-a furat, atunci unde sunt vinovaţii (cei care au gestionat banii şi cei care au profitat, ca să nu spun, cei care au furat banii) şi dacă există vinovaţi, de ce nu au înfundat puşcăriile. (dimpotrivă, constatăm că unul din principalii vinovaţi a fost răsplătit de justiţie înapoindu-i-se banii pe perioada când a fost destituit!!!!) Dacă de la FNI au dispărut nişte bani, nu înseamnă că vinovaţi sunt doar cei care trebuiau să aibă grijă de ei, ci şi cei care au profitat (ca să nu spun că i-au furat) de bani.
Mă tem însă că lucrurile au mers mult prea departe şi că au devenit ireversibile. Atunci când cineva din conducerea României, acum câţiva ani, spunea că drumul nostru este ireversibil, că nu ne mai putem întoarce la socialism avea dreptate: nu mai aveam nici o şansă să ajungem în socialism dar nici prea multe şanse să ajungem în capitalism, amănunt pe care nu l-a observat la acea vreme. Între timp însă a simţit acest adevăr pe propria piele, adjudecându-şi neputinţa de a schimba ceva…
Spun că lucrurile au evoluat până într-o zonă periculoasă pentru că s-a ajuns la o situaţie critică. Aşa cum imediat după revoluţie era aproape imposibil să găseşti un profesionist cu experienţă într-un anumit domeniu care să nu fie membru de partid, nici astăzi nu cred că se poate găsi cu uşurinţă un profesionist care să nu fie atins într-un fel sau altul de morbul corupţiei. La noi corupţia a ajuns aproape un fenomen cotidian astfel încât mă întreb cu ce curaj moral mai poate acţiona cineva împotriva acestui flagel în situaţia în care, ca să parafrazez un personaj emblematic, nu ar putea avea statutul moral să arunce cu piatra. O logică de bun simţ îţi spune că nu poţi face curăţenie cu o mătură murdară, mai degrabă poţi să uniformizezi mizeria, şă o întinzi peste tot şi acolo unde ea nu era. În aceaşi idee, nu poţi face dreptate cu nişte hoţi sau mincinoşi. Ne-am grăbit după 89 să golim la vârf instituţiile de membri de partid, fără să ne întrebăm dacă sunt sau nu, buni profesionişti. După alternanţa la putere am dat afară membrii partidului fost la putere pentru a-i înlocui cu oamenii noii puteri. Poate că în multe locuri aceste schimbări s-au făcut cu interese explicite de a pune nişte oameni fără calificare şi deci vulnerabili la corupţie. Acum, chiar în condiţii de bună credinţă, cum mai poţi să faci distincţie între cei corupţi sau incompetenţi şi cei cu o atitudine ireproşabilă? Cine îi poate judeca? Un hoţ poate să-l judece corect pe alt hoţ? Dacă ne lansăm în încrengătura regulilor sofisticate n-o să înţelegem nimic. Tot la regulile de bun simţ trebuie să apelăm. Este clar că în cazul corupţiei există o miză: banul. Pentru toată lumea a devenit limpede – dar mai puţin pentru justiţia român㠖 că nu se poate ca înalţi funcţionar publici să-şi construiască vile impunătoare şi să aibă limuzine ultraluxoase din salariu de bugetar. Explicaţia e corupţia! Nu se poate ca anumite lucrări pe care s-au dat o mulţime de bani publici să fie de proastă calitate şi la un preţ depăşind cu mult preţul pieţei, fără ca nimeni să fie tras la răspundere. Explicaţia este corupţia. Nu se poate ca indivizi acuzaţi de fărădelegi grave să fie judecaţi în stare de libertate, exclentă ocazie de a o şterge în străinătate. În cazul lui Fane Spoitoru, oare judecătorului care i-a dat drumul să fugă nu i se poate reproşa nimic? Oare judecătorilor care au peste jumătate din sentinţe schimbate de instanţele superioare nu li se poate reproşa nici măcar incompetenţa? Explicaţia e corupţia! Si mai e o explicaţie de bun simţ şi ca atare dureros de adevărată. Atâta vreme cât în loc de măsuri ferme şi eficiente asistăm la un adevărat circ mediatic pe marginea corupţiei înseamnă că autorii circului sunt ei înşişi corupţi.
Deci explicaţii avem. Mai deunăzi un ministru important al actualului Guvern a cerut să i se aducă dovezi solide pentru a incrimina corupţia care ne pune pe fugă firmele străine. Nici măcar nu era original. Fostul preşedinte al României punea la dispoziţie telefonul de la Preşedenţie pentru asemenea dovezi. Rezultatul a fost nul. Aşa va fi şi rezultatul la care trebuie să se aştepte domnul ministru de care vorbeam. Asta pentru că în nici o ţară asemenea lucruri nu se fac decât de organele competente. Când nu se fac, organele reptective trebuie să fie considerate incompetente şi să fie schimbate, iar oamenii pedepsiţi. Nu este vorba numai de a-i pedepsi pe incompetenţii care şi-au asumat o răspundere pentru care nu erau pregătiţi, ci şi de cei care i-au numit în acele răspunderi. Nici cetăţenii de rând ai României, nici jurnaliştii şi cu atât mai mult, nici ambasadorul SUA în România nu au căderea să cerceteze şi să dovedească juridic corupţia din această ţară. Asta nu-i impiedică însă să o recunoască şi să o înţeleagă. Pentru că slavă Domnului avem de-a face cu o mulţime de indicii. Până şi nivelul de trai mizerabil în care se zbat majoritatea românilor dovedeşte acest lucru. Corupţia este un flagel care pe de-o parte secătuieşte energiile ţării şi pe de altă parte demobilizează oamenii cinstiţi. Ne aflăm oare într-o situaţie fără ieşire? Eu cred că nu şi voi încerca să revin asupra acestui subiect.

Ioan Albescu
18 aprilie 2003

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.