Postfactum

A devenit o obişnuinţă să aflăm despre scandaluri sau fapte scandaloase în urma unor “mutări” administrative: o eliberare din funcţie (de regulă o funcţie cu multe avantaje), o “promovare” pe linie moartă sau, în fine, o arestare. La o arestare lucrurile iau chiar o turnură dramatică, cu o serie de dezvăluiri spectaculoase. Este cazul doamnei judecător Andreea Ciucă. Sunt ultimul care m-aş putea pronunţa în legătură cu adevărul în acest caz, însă nimeni nu mă poate impiedica să constat nişte fenomene simptomatice care pun sub semnul întrebării credibilitatea doamnei judecător. Nu ştiu cum se face, dar imediat cum sunt arestaţi toţi, dar fără nici o excepţie, toţi invoca răzbunări politice, manevre de culise care au condus la pedepsirea unui nevinovat. Uneori este penibil să constaţi că un nenorocit de hoţ la drumul mare face caz, fără nici un pic de fantezie, tot la această metodă care pare a avea succes garantat. Se pun pe tapet fapte, documente, în sfârşit tot tacâmul, multe dintre aceste dovezi fiind incontestabile, solide sau credibile. Uneori, de prea multe ori, justiţia (mecanismul ei care s-a pus în mişcare) dă înapoi şi cazul se muşamalizează. A devenit aproape o regulă care funcţionează fără greş. În final fie ţara roasă de grave boli sociale pare a fi lipsită complet de “microbi”, fie “doctorul”, adică armata de funcţionari publici menită să asaneze fenomenul, începând cu poliţiştii şi sfârşind cu judecătorii, nu e în stare de nimic.
Revenind la cazul doamnei judecător, tehnica pusă în mişcare de cunoscători ai domeniului ţine de diversiune. Imediat după ce o persoană cu greutate intră în vizorul procuraturii sau poliţiei se scot, cum spuneam, la lumină fapte, documente, informaţii prin care se contraatacă punând sub acuzare diverse alte persoane. Ziarele, dintre care multe cred că vădit interesate, fie politic, fie din alte raţiuni departe însă de dorinţa de a afla adevărul, trec la treabă îndreptând atenţia de la adevărata problemă spre “falsele” probleme aruncate pe piaţă. Aici n-aş vrea să fiu rău înţeles, am pus în ghilimele cuvântul false care are în accepţiunea mea o falsă legătură cu speţa, sau în cel mai rău caz o legătură neconcludentă.
Să mă explic: s-ar putea ca toate problemele invocate în acest caz ca şi contraatac să fie în mare parte adevărate, dar pe mine mă interesează dacă acuzaţia despre corupţie a doamnei judecător este sau nu adevărată. Existând această bănuială, sunt intrigat de ce ziarele nu au făcut investigaţii asupra averii, declarate sau camuflate a doameni judecător. Dacă doamna judecător posedă o avere fabuloasă, rudele ei s-au îmbogăţit peste noapte fără nici un temei real atunci pe mine nu mă mai interesează cât de perfecă a fost arestarea, cât de bine a fost regizată înscenarea, şi nici dacă alţii sunt vinovaţi sau nu, ci cum este pedepsită o persoană în funcţie de propriile ei fapte. Dacă doamna judecătoare nu poate să dovedească faptul că are prea multe lucruri de valoare fără o justificare reală, atunci îmi vine să cred că “împrumuturile” ei sun de fapt altceva. O altă problemă este de ce întotdeauna dovezile sunt scoase la iveală după o arestare adică posfactum şi nu înainte. şi o altă nedumerire a mea este că nimeni, dar absolut nimeni, nici subiectul pus în discuţie, nici persoanele acuzate de către aceste după arestare nu sunt cercetate atent şi pedepsite. Asistăm parcă la un proces de “compensare”, acuzaţiile la adresa arestatului sunt anulate de acuzasţiile la adresa altor persoane, de parcă numeni în final nu e vinovat. Nu mai există nici o cale obiectivă în ţara asta să se dovedească cei vinovaţi??!!
Din nefericire, în România dacă vrei să încalci legea cu însuşirea unor foloase necuvenite (dar substanţiale) trebuie după cum se vede să te înarmezi cu o serie de subiecte scandaloase pe care să le foloseşti în momentul oportun. Cum mai toţi din jurul nostru sunt “atinşi” de diverse porcării, au degetele mânjite cu diverse bunătăţi din care s-au înfruptat fără scrupule, subiecte sunt destule. Totul e să le doseşti şi să le foloseşti când trebuie. Iar un judecător, prin natura meseriei, are slavă Domnului acces la multe porcării. şi cum şi pe el trebuie să-l judece un alt judecător… care la rândul lui are şi el tainele lui vom ajunge la concluzia sumbră că niciodată nu vom afla adevărul. În rest putem fi optimişti. Se poate şi mai rău…

Ioan Albescu
20 iunie 2003

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.