Relativităţi

Cum era de altfel firesc, după 89 multe lucruri s-au schimbat. S-a schimbat în mod dramatic – adică destul de radical – felul de a gândi al oamenilor. Nimeni nu poate afirma că în bine sau în rău, pentru că totul este de altfel relativ. Cine poate spune că efectul acelui asteroid care a căzut pe Pământ acum câteva milioane de ani şi a condus la dispariţia dinozaurilor a fost bun sau rău. De bună seamă a fost rău pentru dinozauri care au pierit, a fost însă bun pentru vertebrate – inclusiv pentru strămoşul omului – care au prosperat. După mine istoria este aşa cum este, nici bună nici rea, cu efecte foarte diverse asupra unor categorii de populaţie sau de naţiuni care nu pot fi catalogate în alb sau negru în mod tranşant. Pe de altă parte suntem deseori tentaţi să vedem doar o faţetă a prezentului, cea care ne convine în ansamblul unui anumit raţionament, sau, cum de altfel se întâmplă şi în autoaprecieri individuale, neglijăm în general latura pozitivă şi hiperbolizăm latura negativă. Ferindu-mă deci să cataloghez aspectele pe care le voi semnala în continuare şi conştient de faptul că voi hiperboliza anumite aspecte care par negative din unghiul meu de vedere (ele ar putea foarte bine să fie pozitive din punctul de vedere al altuia), voi reflecta la anumite schimbări cu efect major asupra modului nostru de gândire. Cred că ceea ce domină la ora actuală întreaga viaţă a unui individ şi cea a întregii societăţi este negocierea. Dacă imediat după 89 a existat o scurtă perioadă care a fost dominată de o confruntare dură, cu o marjă nesemnificativă pentru negociere, în care părea că doctrinele (sau ideile politice) sau chiar poziţiile dintre indivizi pe marginea unor lucruri uneori nesemnificative sunt de regulă incompatibile, astăzi asistăm la o flexibilitate ieşită din comun, singura dimensiune care pare a avea importanţă fiind câştigul personal. Se negociază absolut orice, sumele de bani la care se face referire (căci totul e pe bani, rareori în echivalent) sunt surprinzătoare. Se vorbeşte de miloane de dolari în cazul unor afaceri ce implică fabrici şi uzine dar şi de câteva sute de dolari în cazuri care implică un omor. Se negociază titluri ştiinţifice (multe din aşa zisele universităţi particulare de fapt vând diplome sau titluri de doctor) se negociază conştiinţe (trecerile unor politicieni de la un partid la altul reprezintă de fapt un schimb reciproc avantajos pentru partid şi pentru persoană, realizat în urma unei negocieri) se negociază adevăruri (multe dintre publicaţii realizează campanii de promovare a unor informaţii date ca adevărate pe bază de negocieri şi nu pe bază de cercetare). Nimic nu mai pare a fi imuabil, s-ar părea că nu mai există axiome pentru mulţi dintre noi. Cum această frenezie de negocieri poate să nască situaţii şocante, uneori aberante, ea conduce într-un mod implacabil la o stare de disconfort psihic pentru marea majoritate a populaţiei. Câtă vreme multe dintre aceste negocieri erau acoperite de o spoială de credibilitate şi de o imagine în concordanţă cu normele morale, lucrurile mai mergeau cum mai mergeau. Acum însă s-a ajuns la o situaţie care pare critică. Nu trebuie să fii specialist în drept ca să realizezi că eliberarea în masă a unor infractori periculoşi reprezintă o aberaţie! Nu trebuie să fii cine ştie ce cunoscător să-ţi dai seama că dacă o întreagă secţie de poliţie a fost pe mână cu hoţii ceva fundamental nu e în regulă! Nu trebuie să fii politolog ca să înţelegi că dacă judecătorii se încaieră între ei şi se arestează reciproc ceva scârţâie din încheieturi! Nu trebuie să fii ecolog ca să te înfricoşezi de cumplita despădurire şi de agresiunea fără precedent la adresa mediului ambiant de către diverse interese economice personale. Nu trebuie să fii membru al vreunei societăţi de binefacere să te cutremuri de cinismul criminal cu care sunt trataţi uneori bolnavii în România! Toate acestea sunt de regulă efectul prin care se fac resimţite negocierile care nu iau în socoteală nimic altceva decât câştigul personal. Nu mai avem nimic sfânt, nu mai există chiar nici un respect pentru celălalt? De fapt, încercând să-mi explic acest lucru cred că multe asemenea situaţii demonstrează o lipsă cumplită de inteligenţă. Numai oameni submediocri ar putea crede că lucrurile pot merge aşa la infinit, numai cei fără minte, care nu pot prevedea mersul lucrurilor peste doi sau trei paşi în viitor pot fi aşa de inconştienţi, căci până la urmă buba tot o să crape, antrenând pedepsirea adevăraţilor vinovaţi! şi dacă unii cred că pedepsind de formă pe alţii vor putea păcăli istoria, se înşeală profund! Istoria nu iartă şi atâta vreme cât nu se vor lua măsurile reale şi corecte de îndreptare a lucrurilor şi procesul de degradare va continua şi va veni o altă scadenţă mult mai severă. Oare nu am învăţat nimic din lecţia pe care ne-a aplicat-o istoria relativ la eroarea numită socialism? La ce a folosit efortul disperat a lui Ceauşescu pentru a cosmetiza o situaţie nenorocită?! La nimic! Până la urmă a venit şi vremea decontului!! Aici probabil veţi spune că nu m-am ţinut de cuvânt şi că am etichetat destul de net situaţia. Vă reamintesc însă că totul e relativ! Situaţia într-adevăr nu pare prea bună pentru noi! Dar pentru unii dintre vecinii noştrii?….. Şi poate în vreme ce noi ne pierdem timpul cu astfel de reflecţii, unii dintre noi negociază independenţa, suveranitatea şi liberatea noastră. şi poate nici măcar nu ştiu ce negociază, fiind orbiţi doar să le iasă şi lor ceva mai substanţial!!! Că dacă şi-au permis să negocieze cu securitatea noastră socială (vezi judecătorii şi poliţiştii) cu securitatea noastră medicală (vezi sistemul de sănătate) nu m-ar mira să “atace” şi alte subiecte mai barosane…..

Ioan Albescu
23 iulie 2003

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.