Avatarurile alegerilor

La ora la care scriu aceste rânduri nu se cunosc rezultatele din turul doi al scrutinului privind alegerile locale. Ca tot românul imparţial, sunt şi eu bulversat de mesaje mediatice: a câştigat PSD-ul, a câştigat Alianţa DA şi, aş adăuga eu, ultimul pe listă, a câştigat şi Marian Vanghelie. Cred totuşi că bucuria unora e prematură! Amintiţi-vă de entuziasmul ce a explodat imediat după alegerile din 96 când a câştigat Convenţia! Acum, având avantajul de a privi de la distanţă şi cu o oarecare luciditate putem spune că, de fapt, Convenţia a câştigat atunci dreptul de a se face de râs! Şi s-a folosit din plin de acest drept!
Iniţial când PSD-ul a anunţat – cam tardiv – punerea la bătaie a două din piesele cele mai grele ale sale (Mircea Geoană şi Ioan Rus) în cursa electorală pentru Bucureşti şi respectiv pentru Cluj-Napoca am fost convins că eram martorul unei mişcări strategice de mare inteligenţă. Practic – îmi ziceam eu – PSD-ul a intuit foarte bine că de fapt la Bucureşti se va juca meciul simbolic între PSD şi Alianţa DA iar la Cluj cel cu România Mare, cele mai importante forţe politice ale momentului în competiţia electorală. O posibilă victorie în aceste două oraşe simbol putea prevesti fără prea mari dubii un succes de proporţii al PSD-ului la alegerile parlamentare din toamnă. După cum o posibilă înfrângere ar fi putut duce la mari răsturnări în aceaşi perspectivă. Punerea la bătaie a doi oameni de mare calibru ai partidului pentru această miză dovedea că s-a înţeles riscul dar şi marile avantaje ale acestei bătălii electorale. Ce a urmat! A urmat ceva incredibil, pentru că parcă totul, sau aproape totul arăta lipsa de interes al celor ce ar fi trebuit să-l susţină pe Mircea Geoană sau pe Ioan Rus! Mai mult decât atâta, am avut sentimentul că ar fi existat chiar o anumită strategie ca aceşti doi candidaţi să piardă nu neapărat la un scor ruşinos. Chiar să nu-şi fi dat seama cei din conducerea partidului că de fapt se joacă cu soarta lor în perspectiva alegerilor parlamentare!?? Nu pot să cred că o mutare cu o asemenea încărcătură de inteligenţă poate fi urmată de una cu o notă de mediocritate evidentă de parcă nu ar fi fost făcute de aceaşi oameni. Sau poate că de fapt entuziasmul meu a fost prematur şi că mutarea genială a fost de fapt o banală “mutare” a unor indivizi incomozi în groapa cu lei. Adică un sacrificiu pentru consolidarea puterii unora în detrimentul altora. Dacă a fost aşa, şi nu prea cred că a fost, acei oameni vor vedea cât de curând că s-au înşelat amarnic, căci fenomenul declanşat cu această ocazie poate avea efect de avalanşă, măturându-i şi pe ei.
Spuneam că rezultatul bătăliei pentru Bucureşti şi pentru Cluj poate prefigura o anumită stare de aşteptare a electoratului în perspectiva alegerilor din toamnă. Personal mai cred că şi bătălia pentru Bacău poate să spună mult în această privinţă. Şi o să mă explic mai târziu.
Cred că pentru actuala putere rezultatele la aceste alegeri, chiar şi cele parţiale de până în acest moment, au produs o oarecare dezamăgire şi chiar frustrare. Nimeni nu poate să nege, şi mai ales dacă face o comparaţie cu rezultatele Convenţiei (din care a făcut parte PD dar şi PNL-ul), că actuala guvernare a făcut multe pentru normalizarea situaţiei dezastruase lăsate în urmă de o coaliţie debusolată şi incoerentă. Creşterea economică şi scăderea inflaţiei sunt palpabile, eforturile şi rezultatele realizate în vederea integrării în Comunitatea Europeană sunt evidente, poate fi evidenţiat chiar şi o anumită creştere a nivelului de trai. Şi atunci cât de justificate ar fi nemulţumirile care se manifestă cel puţin în ceea ce priveşte oraşele mari, care pot da tonul în toată ţara în perspectiva alegerilor din toamnă?!! Alături de aceste realizări, partidul de guvernământ a făcut şi câteva erori esenţiale, care ar putea atârna greu:
– în primul rând o foarte puţin convingătoare luptă împotriva corupţiei. Povestea lungă şi penibilă a cazului Bivolaru, condamnat la o pedeapsă mai degrabă simbolică (adevărul e că o mulţime de români ar dori să facă un an de puşcărie pentru câteva zeci de miliarde) a dat o lovitură de graţie credibilităţii puterii în lupta contra corupţiei. Dacă numai o zecime din acuzele americanului contra lui Mischie sunt adevărate, atunci lucrurile par a fi într-o situaţie gravă. (o întrebare interesantă: dacă Mischie ar fi candidat, era în situaţie lui Sechelariu sau în cea a lui Oprişan?!!) Măsurile, uneori spectaculoase realizate de ministrul Rus au rămas singulare.
Indiferent ce va descoperi justiţia un lucru rămâne evident pentru toată lumea: este imposibil ca funcţionari publici să prospere într-un hal fără hal de neruşinare şi nimeni să nu realizeze că ceva nu e în ordine. Bunul simţ este cea mai sigură justiţie…
– în al doilea rând manifestarea unei anumite autosuficienţe păgubitoare şi în unele cazuri chiar jignitoare. Deşi au venit multe semnale inclusiv de la reprezentanţi de vârf ai comunităţii europene privind actele de corupţie şi aberantele hotărâri judecătoreşti privind retrocedarea proprietăţilor, problemele au fost considerate nesemnificative sau chiar exagerate. În discursurile noastre oficiale problema corupţiei a rămas la nivel de dezbatere academică. Mai mult decât atât, cazurile de opulenţă agresivă precum al gestului primarului din Bacău de a da bani la oameni a fost tratat ca gest ce se poate încadra doctrinei social-democrate, fără să se realizeze faptul că acest lucru ar putea dăuna enorm partidului de la putere. (asocierea, în înţelegerea PSD-ului, a doctrinei social democrate la acest gest în cazul în care Sechelariu nu va câştiga alegerile poate avea consecinţe grave pentru PSD) În ultimii ani, oamenii care câştigă cu mare greutate fiecare leuţ, au realizat faptul că cei care îşi permit să arunce cu banii în stânga şi în dreapta îi câştigă foarte uşor, iar uşor se câştigă banii fie furând fie prin corupţie. Şi au mai realizat faptul că banii daţi de pomană cu atâta uşurinţă sunt de fapt o parte din banii lor deturnaţi prin diverse metode în buzunarul altora. Ceea ce e foarte important este modul inteligent prin care opoziţia a speculat această situaţie. Toate discursurile şi manifestele electorale împotriva corupţiei la un loc nu fac cât anunţul opoziţiei de a lupta pentru detronarea baronilor locali. Şi nu declarativ, ci punctual prin alianţe care să îi înlăture de la vârful puterii locale) După opinia mea acest ţel are efectul unui proiectil de mare calibru care ar putea să dinamiteze multe situaţii aparent liniştite. (Mă întreb dacă acest val de denunţuri nu poate fi explicat prin faptul că pe fondul unei impotenţe evidente a sistemului de justiţie, singura şansă de a pedepsi aceste abuzuri rămâne şansa votului politic. Ar fi foarte grav, pe de-o parte că asta nu rezolvă nimic, iar pe de altă parte pentru că o societate democratică nu poate funcţiona pe fondul unei neîncrederi funciare în sistemul de justiţie). În ceea ce priveşte manifestările de autosuficienţă jignitoare se poate vorbi de “liniştirea” unei părţi semnificative din presă, de “domolirea” sau chiar “convertirea” (vezi ProTv) spiritului combativ al multor canale de televiziune în aşa măsură încât mulţi au avut sentimentul că s-a revenit la atmosfera triumfalistă a regimului ceauşist. (în acest context promisiunile premierului de a da şi de a mări au fost în mod firesc speculate făcându-se o paralelă cam forţată cu ultimele clipe ale lui Ceauşescu în balconul CC-ului) Şi colac peste pupăză au mai venit şi sondajele care ne-au lămurit că alegerile deja sunt câştigate cu o lungime de către partidul de guvernământ. Această supralicitare – în condiţiile în care o mare parte a populaţiei e departe de a fi mulţumită cu condiţiile de supravieţuire zilnică – a condus la atingerea aşa numitului punct de flexiune care a declanşat un proces catastrofic – adică o accentuată prăbuşire a populariăţii cu greu acumulate în timp, exact când nu trebuia, la decontul electoral.
– în al treilea rând o foarte proastă gestiune a campaniei electorale care a condus la compromiterea celor doi candidaţi-cheie şi, implicit la compromiterea tuturor realizărilor făcute de PSD de-a lungul celor patru ani de guvernare. Nu mă îndoiesc de faptul că PSD nu a precupeţit nici un efort, inclusiv pe plan material ca să câştige alegerile. Dar probabil că în virtutea inerţiei banii în loc să se ducă la cele mai competitive companii de promovare sau dus la rude sau prieteni. Poate că asta o să le fie învăţătură de minte.
Departe de mine să insinuez că PSD-ul a pierdut alegerile locale şi cu atât mai mult alegerile parlamantare care nici măcar nu au început. Faptul că a câştigat detaşat la sate nu e însă suficient. Oraşele sunt cele care influenţează într-un mod hotărâtor politica iar bătălia pentru aceste zone este încă deschisă. Cert este că aici nu se poate câştiga decât cu un mare efort de inteligenţă. Şi în plus cu onestitate. Exemplu Sibiului ar putea da de gândit. În actualele condiţii se pot totuşi obţine şi proporţii ceauşiste la vot, însă numai cu condiţia onestităţii. Şi bineînţeles, a modestiei…

Ioan Albescu
19 iunie 2004

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.