Demiurgul

S-a stins din viaţă Adrian Păunescu. Să-i fie ţărâna uşoară! Sau Dumnezeu să-l odihnească! Mulţi îl regretă ca pe un mare poet national. Mulţi îl acuză pentru deşănţatele ode aduse lui Ceauşescu. Prea puţini se străduie să caute adevărul. Sau măcar ceva esenţial ca să putem să învăţăm din această existenţă.
M-am tot gândit ce îi desparte pe oameni de animale. Clasicii marxişti spuneau că munca. Că munca este creatoare de valori materiale şi în consecinţă, clasa muncitoare, cea care crează valorile ar trebui să aibă un statut privilegiat, să fie clasa conducătoare. Teza s-a dovedit falsă! În primul rând că şi animalele muncesc. Oare veveriţa, când strânge şi depozitează nuci şi alune în scorburi nu depune şi ea o muncă? Prin ce se deosebeşte de veveriţă ţăranul care munceşte strângând pentru iarnă provizii? Singura deosebire e că omul munceşte mai sofisticat, folosind unelte. Pe de altă parte se poate spune că roboţii muncesc? Sunt uzine întregi în Japonia spre exemplu în care nu există muncitori, ci roboţi. Pot fi ei consideraţi o clasă conducătoare a societăţii? Poate în romanele SF, dar nu în realitatea imediată! Atunci ce îi deosebeşte pe oameni de animale? Eu cred că actul de creaţie! Acel proces demiurgic prin care omul inventeaza ceva. Acea scânteie Dumnezeiască prin care omul imită la scară mai modestă facerea. Că apoi acel ceva se multiplică în fabrici de către oameni sau roboţi asta e altceva. Actul de creaţie este cel care dă valoarea. Fie că e vorba de invenţie, fie că e vorba de poezie, creaţia este cea care potenţează viaţa noastră socială. Multiplicarea invenţiei în fabrici sau a poeziei în tipografii sau media este doar o măsură a valorii sociale pe care conjunctura momentului o conferă acelui act de creaţie.
Dacă există, care este responsabilitatea socială a creatorului? Un inventator este el responsabil de faptul că invenţia sa este folosită în scopuri distructive? Este de incriminat Alfred Nobel pentru producerea dinamitei care s-a dovedit şi o armă potrivită în războaie? Are vreo vină Enrico Fermi pentru că cercetările lui au contribuit şi la producerea primei bombe atomice care a distrus sute de mii de oameni la Hiroşima? Cât este de vinovat Oppenheimer pentru creerea bombei atomice la care a lucrat direct şi nemijlocit!? De bună seamă că există o anumită responsabilitate dar ar fi o cumplită eroare să considerăm că în întregime această răspundere îi revine creatorului. Mutatis mutandis, creatorul din domeniul poeziei, cred eu, trebuie să fie judecat după aceleaşi criterii. În primul rând trebuie evaluată capacitatea de creaţie. Adică talentul. Modul în care se poate măsura talentul este dat de impactul social. Interesant este că acest impact are o componenta conjuncturală şi o altă componentă perenă. Marii poeţi rezistă peste veacuri, cei care şi-au consumat talentul pentru potenţarea unor situaţii conjuncturale se pierd în timp. În al doilea rând trebuie luat în considerare contextul. Oppenheimer a trăit în al Doilea Război Mondial şi a fost convins că ajută la terminarea acestuia. Păunescu s-a născut într-o ţară în care nu exosta alternativă politică.
Adrian Păunescu a fost un uriaş talent. El va rămâne cu siguranţă în istoria literaturii române ca un mare poet român. Din nefericire s-a născut într-o perioadă nefastă. România a trăit o perioadă de peste cinci decenii în socialism fără să poată opta pentru o alternativă. În 1968, exemplu Cehoslovaciei a fost clarificator. După Cortina de Fier în acele vremuri nu se putea concepe altceva decât socialismul. Conducătorii politici ai acestor ţări aveau o oarecare marjă de acţiune. Socialismul din Ungaria nu era echivalent cu cel din Romania sau din R. D. Germană. Purta amprenta modului în care fiecare conducător al partidului comunist din acea ţară înţelegea să-l construiască. La noi modelul socialismului a purtat amprenta a trei etape. O primă etapă în care socialismul a fost impus cu brutalitate de ocupaţia sovietică, obsedantul deceniu, o a doua etapă în care Ceauşescu ajuns la putere după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej acaparează toate frânele puterii dar captează şi multă simpatie naţională şi a treia etapă caracterizată de decadenţă a Epocii Ceauşescu cu influenţe evidente de totalitarism asiatic. Domnul Băsescu spunea cu multă îndreptăţire că dacă Ceauşescu ar fi stat doar zece ani la putere era un erou naâional. Într-adevăr, mai ales după fulminantul discurs din 21 august 1968, Ceauşescu a fost perceput de mulţi ca un conducător cu o viziune progresistă, modernă, cu un spirit patriotic care a şocat la prima vedere. În acea perioadă s-a construit platforma Pipera profilată pe industria electronică şi de tehnică de calcul şi tot atunci s-a renunţat la învăţământul de partid ca să dau doar două exemple oarecum stridente în evoluţia celorlalte state socialiste. A urmat o recunoaştere internaţională din partea marilor puteri occidentale pe care nici un stat socialist nu se bucura la acea vreme, motiv de mândrie pentru noi românii. Alături de mulţi intelectuali ai vremii, atunci cred că Adrian Păunescu a fost sedus de personalitatea lui Ceauşescu, punându-şi sincer în slujba partidului uriaşul său talent. Vreau să zic că într-o primă etapă Adrian Păunescu a fost sincer convins că laudele aduse lui Ceauşescu sunt justificate. A urmat o a doua etapă în care poeziile laudative erau şi monedă de schimb pentru privilegii şi ajutor în acţiunile intreprinse de el. Atunci a devenit redactor şef la Flacăra şi tot atunci a iniţiat Cenaclul Flacăra, o mişcare culturală foarte originală şi deosebit e preţuită de tinerii adolescenţi. Păunescu devenise un fel e mentor al adolescenţilor aflaţi în plin proces de desprindere de sub tutela parentală şi de identificare a unei personalităţi independente. Amploarea acestei mişcări a atras antipatia cuplului prezidenţial, excesele şi fenomenele parazite scăpate de sub control îi deranjau vădit pe organizatorii spectacolelor. Pe fondul derapajelor comportamentului lui Ceauşescu apar şi primele poezii ale lui Păunescu cu semnificaţii antitotalitare. Toate aceste conduc la ostracizarea sa o dată cu un incident regratabil petrecut la un cenaclu la Ploieşti, incident care i s-a reproşat în mod abuziv. Urmează o perioadă confuză în care încearcă în paralel să intre din nou în graţiile tiranului dar îşi dinamitează aceste demersuri prin poezii vădit antitotalitariste. Nenorocirea lui provine din faptul că poeziile de curte erau puternic mediatizate pe când poeziile subversive circulau mai degrabă sub semnul anonimatului, astefl încât percepţia publică era mai degrabă ca poet de curte chiar şi în ultima perioadă, cea mai detestată de popor.Nu e de mirare deci că imediat după 89 a fost puternic atacat, mai ales de confraţii care se temeau de uriaşul său talent. Fiind o fire sensibilă, ca orice mare creator, acest context l-a marcat măcinându-i sănătatea. A încercat să reînfiinţeze cenaclul dar s-a izbit de lipsa unui suport organizatoric şi de ura talibanilor vremii. A intrat în politică dar a fost urmărit în permanenţă de suspiciune. Malaxorul distructiv care s-a declanşat imendiat după 89 l-a distrus şi pe el încetul cu încetul. Inima lui i-a cedat iar moartea lui pare a fie începutul unei reconsiderări necesare.

Ioan Albescu 07.11.2010

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.