Corupţia

Dacă există vreun pericol mortal pentru societatea noastră de astăzi, atunci el este reprezentat de corupţie. Fenomenul este omniprezent şi-l regăseşti şi în cele mai surprinzătoare locuri.
Ne-am obişnuit să credem că acest flagel este legat de proprietatea de stat. Vezi Doamne, statul este un prost administrator şi, în consecinţă, este vulnerabil. Am văzut însă din nefericire şi patroni la care lucrau oameni corupţi, deci şi particularii pot fi prost administratori (de aia s-a inventat falimentul, pentru a-i depista pe patronii care sunt prost administratori).
S-a spus că salariile nemotivante creează posibilitatea corupţiei. Din nefericire am trăit să văd cum un preşedinte de fundaţie plătit cu 5000 $ pe lună s-a pretat la o “inginerie” financiară care nu putea fi explicată decât prin corupţie (pentru că prost nu era). În legătură cu acest aspect haideţi să facem câteva consideraţii. Întrebarea pa care o poate pune oricine este cam cât ar fi remuneraţia care l-ar “fortifica” pe salariat ca să nu cedeze unei tentative de a fi corupt. Foarte mulţi funcţionari publici lucrează cu cifre ameţitoare. Sute, dacă nu chiar mii de miliarde le trec pe sub stilou. Unii decid asupra destinaţiei acestor bani, alţii influenţează cursul lor. Dintr-o trăsătură de condei, aceşti oameni pot să “împroprietărească” un prieten sau un amic de la care se poate aştepta la un comision. Comisionul variază între 7 şi 10 la sută din suma donată. Deseori este vorba de sute de milioane dacă nu chiar de zeci sau sute de miliarde. Ei bine, cât poate fi de mare salariul care să-l motiveze pe acel funcţionar ca să nu “greşească”? Poate fi salariul comparabil cu câştigul ilicit? Această cale de raţionament nu are nici o şansă. Mai degrabă cred că severitatea măsurilor de pedepsire a faptei de corupţie şi de lipsa de milă cu care aceste măsuri vor fi puse în practică ar putea constitui calea de rezolvare a problemei. Suntem un popor creştin şi deseori iertăm anapoda, la nesfârşit, creând iluzia pentru unii că totul e posibil. Prea suntem milostivi. Nu vi se pare însă semnificativ că zone în care s-a dat dovadă de lipsă de milă au acum un nivel de civilizaţie demn de respect? Europa Occidentală a cunoscut Inchiziţia iar în Japonia multă vreme nu exista decât o singură pedeapsă – moartea. Acum acestea sunt ţări în care corupţia e ţinută sub o limită rezonabilă. N-ar fi rău ca şi la noi să inaugurăm o perioadă de “purificare” caracterizată de o lipsă totală de milă la adresa celor corupţi. N-ar fi rău să fim fără milă şi cu cei incompetenţi, bineînţeles fără să-i pedepsim dar nici să-i lăsăm în locurile în care ar putea produce pagubă. Un fel de perioadă de tip Vlad Ţepeş. Cred că multă lume ar fi bucuroasă, deşi nu şi-ar manifesta mulţumirea în mod zgomotos. Sunt sigur însă că funcţionarea societăţii ar fi mai bună, că îndestularea materială ar surveni, poate nu atât de repede pentru unii dar sigur mai repede pentru toţi.

Ioan Albescu

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.