Începutul sfârşitului 2

Acum un an preconizam că lucrurile se vor canaliza în sensul abandonării de către cei care îl susţin pe Băsescu. Am fost cam pripit, pentru că nu preconizam amploarea crizei care va cuprinde occidentul şi care a făcut ca derapajul lui Băsescu să pare nesemnificativ faţă de derapajul finanţelor lumii. Deci Băsescu a fost uitat sau a căzut pe ultima treaptă a urgenţelor Europei. Asta i-a dat sentimentul că nu a greşit, că poate să-şi continue drumul. Mecanismul, aşa cum preconizasem funcţionează ca uns. Curtea Constituţională aprobă pe rând toate măsurile şi ca să nu se facă de râs mai respinge câte una precum legea privind eutanasierea câinilor comunitari! Asta ca să ştim că orice problemă, inclusiv cea a libertăţii câinilor ţine de Constituţie. Unde or fi găsit ceva în Constituţia României potrivit căreia nu avem voie să omorâm câinii, dar câinii au voie să ne omoare pe noi, nu pot să-mi închipui. Cert este că, potrivit modului cum actuala echipă a Curţii citeşte Constituţia, prin legile aprobate sunt condamnaţi la moarte prin inaniţie o mulţime de oameni, dar sunt protejaţi câinii. Ridicol mai mare nu cred că poate exista! Escalandând tupeul, Băsescu şi-a închipuit că poate face orice. Sunt unele informaţii că, probabil la sugestia doamnei Udrea, i-ar fi propus dr. Arafat să candideze la Primăria Capitalei. Arafat ar fi avut într-adevăr, cele mai mari şanse în faţa lui Oprescu, dacă nu ar fi fost consecvent cu propriul lui statut de profesionist. Băsescu crezând că Arafat e din acelaşi aluat ca politicienii de UNPR l-a ameninţat că o să-l zdrobească şi şa a şi făcut. Plecând de la legea sănătăţii şi crezând că o să facă un tur de forţă doborând doi dintr-o lovitură a încercat să-l “convingă” în stil propriu pe Arafat şi să forţeze legea chiar împotriva specialiştilor. De fapt, aşa cum bine zicea CTP pentru Băsescu era mai importantă imaginea lui de om atotputernic decât argumentele invocate. Din fericire, socotelile lui au fost date peste cap, nu atât datorită sacrificării lui Arafat ci a contextului în care s-a petrecut acest lucru. În primul rând a fost perceptută foarte prost încercarea de minimizare a rolului jucat de acest profesionist în realizarea smurdului. Oamenii totuşi au realizat că SMURD este una din puţinele instituţii ale statului, dacă nu chiar singura care merge acceptabil, dar care părea că pune în pericol zicerea că statul este un prost gospodar, argument care a stat la baza majorităţii privatizărilor păguboase. Băsescu şi-a închipuit că forţa sa de convingere va anula capitalul de încredere pe care oamenii îl au în Arafat. Socoteala s-a dovedit greşită. Dar poate efectul nu era atât de mare dacă cu o grabă suspectă nu ar fi fost înlocuit Arafat cu cea mai proastă alegere, un politruc, capabil să tradeze toate partidele din care a făcut parte numai şi numai să prindă şi el un post călduţ. Asta a pus capac şi a convins chiar şi pe cei mai înflăcăraţi susţinători alui Băsescu de cacialmaua pusă la cale de PDL. În plus, modul cum s-a comportat puterea cu funcţiile din fieful UDMR-ului a demonstrat că acesta e doar o faţadă, şi că pentru putere actualii lideri ai UDMR sunt gata să facă orice sacrificii Deci că UDMR-ul a ajuns la fel ca UNPRul, o slugă presupusă a marelui Zeus. Demonstraţiile de stradă nu mai au vigoare şi nici raţiune atâta vreme ce Băsescu a retras legea, dar efectele acestui seism vor fi decontate în primul rând de PDL şi UDMR. Forţarea alegerilor anticipate nu cred că e o soluţie dar răul făcut prin demisia lui Arafat cu greu mai poate fi reparat.
15 ianuarie 2012

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.