Almanahul Anticipatia (relatare subiectivă) II

Sunt atâtea lucruri care se îmbulzesc să iasă la suprafaţă, încât am sentimentul că deschid o cutie a Pandorei. Pe de altă parte mi-e ruşine de unele lucruri pe care o să vi le destăinuiesc. Uite, spre exemplu, l-am considerat o vreme, pe când nu am avut ocazia să-l cunosc direct pe Vladimir Colin, un profitor al mişcării SF, un tip care vroia să strângă popularitate pe spinarea mişcării. Un fel de politician al zilelor noastre care ar dori să profite de audienţa unui vector mediatic şi să-l manipuleze! N-am înţeles în ruptul capului cum un om întreg la minte îşi pierde vremea citind o mulţime de prostii ca să spună la sfârşit care e mai bună! Pentru că trebuie să vă spun, la rândul meu, fiind obligat să citesc o grămadă de “producţii” literare autohtone am simţit că îmi crapă capul! O făceam însă ca o sarcină de serviciu, chiar dacă autoimpusă, dar foarte curând regretabilă. Vladimir Colin, un intelectual de mare marcă, nu un inginer ca mine, trebuie să fi suferit mai mult. Şi totuşi a făcut-o an de an, cu efortul şi cu motivaţia cu care, cred eu, a împins crucea spre Golgota Iisus în marea sa disperare pentru a salva omenirea. Vladimir Colin, cred eu, vroia să salveze filonul de fantastic şi de fantezie al tinerii generaţii pentru care se simţea răspunzător. Într-o perioadă în care liberul arbitrul şi opţiunea personală erau anulate. Eu mă simt răspunzător acum şă-i aduc un sincer omagiu pentru gestul pe care l-a făcut cu mare tenacitate.
Mai sunt şi alte personaje care m-au impresionat în acest context. Acum că nu mai e ministru sau consilier prezidenţial, şi nu mai pot fi bănuit că îi aduc osanale interesate, vreau să vă spun despre meritele incontestabile pentru SF ale lui Alexandru Mironov. Dăruirea lui pentru literatura Sf nu poate fi contestată. Am avut ocazia de a trăi momente care îi corodau poziţia politică (nu uitaţi că a fost consilier al Preşedintelui Iliescu, că a fost ministru al tineretului şi deci exponent al PDSR) ca urmare a spijinului necondiţionat la adresa literaturii SF. Un astfel de demers înseamnă un crez de neclintit. Alături de Vladimir Colin îl consider pe Alexandru Mironov un om care merită, din punctul meu de vedere, toată admiraţia. Am cunoscut prin natura activităţii mele mulţi oameni la viaţa mea, dar puţini se ridică la o aşa statura de respect pe care o atribui lui Mironov Alexandru, cel pe care îl consider un adevărat prieten al literaturii SF.
Un al doilea personaj de care îmi aduc aminte cu drag a fost CTP. Nu cred că ar trebui să vă lămuresc asupra iniţialelor. CTP, pe care îl cunosc de când era student dintotdeauna a fost un tip agresiv. Îmi aduc aminte de Consfătuirile SF pe ţară în care prin intransigenţa sa la adresa celor care stăteau mai prost cu coordonatele ştiinţei ajunsese încet, încet o teroare. Nu scăpa nici cea mai mică abatere de la adevărurile sacrosante ale ştiinţei şi imediat se abăteau incriminările de tip inchizitorial ale lui CTP. Pentru a-l potoli am făcut eforturi deosebite. Am avut marea şansă să găsesc o introducere de Mihnea Ghiorghiu, dacă nu mă înşel, la operele complete ale lui William Shakespeare în care, printre altele se arătau greselile marelui Wil privind operele sale monumentale. Cum că în piesa de teatru Cezar, băteau clopotele deşi acestea erau apanajul bisericilor apărute mult mai târziu, cum că în altă operă istorică se auzeau tunurile deşi nu erau folosite în acea vreme şi alte inadvertenţe de acest gen. Toate strânse cu migală ca să demonstrez că în pofida acestor inexactităţi ştiinţifico-istorice, o operă care pe fond are valoare nu este afectată de aceste iregularităţi. Sigur, era cam exagerată comparaţia dintre opera lui Shakespeare şi creaţia firavă a tinerilor din cenacluri, dar vroiam pe de-o parte să-i scuz pentru inabilităţile ştiinifice şi pe de altă parte să-i încurajez sugerându-le ideea că în fiecare poate zace un Shakespeare nu îndeajuns de lucid ca să se autocenzureze pe deplin. Nu ştiu ce a înţeles CTP din chestia asta dar pot să vă spun că a rămas acelaşi intrasingent ca şi acum. Altul a fost momentul care a pecetluit anumite relaţii dintre noi. Cum spuneam eram destul de iritat de poziţia sa intransigentă. Într-o seară care nu o voi uita probabil niciodată, stăteam la o bere de relaxare într-un hol al Casei de ştiinţă şi tehnică din Buzău, la o oră înaintată discund literatură, ca între ingineri, deşi erau mai mulţi filologi pe acolo. La un moment dat fac afirmaţia riscantă că nu sufăr cu nici un chip genul horror, care mi se pare că nu are nici o miză, că nu spune nimic înafara stoarcerii unor emoţii negative. Că de fapt exploatează spaima fără să lase loc la o conclutâzie logică. Că după consumul unei asemenea “opere” nu rămâi cu nimic, decât cu o epuizare emoţională. După această pledoarie, care mi s-a părut de bun simţ, din punct de vedere al literaturii de bună calitate, am fost şocat să fiu atacat cu o violenţă ieşită din comun de un nimeni, pe care nu-l cunoşteam numit CTP. Atacul a fost foarte corect căci mă acuza de faptul că nu sunt consecvent, că una spun şi alta fac pe baza faptului că în precedentul Almanah am publicat una dintre cele mai reprezentative opere horror numită “Regii nisipurilor”. Adevărul era că Regii nisipurilor era o nuvelă horror, şi deci avea dreptate. O publicasem cu o explicaţie în editorial precum că e o dovadă a decadenţei capitalismului în putrefacţie dovedind decăderea finţei umane bla, bla bla. Am avut deci surpriza să aflu că am fost foarte convingător de vreme ce m-a crezut. În acel moment am avut în primele secunde impulsul de a mă descărca pe acest inocent puber care nu înţelesese nimic din povestire şi care mai avea şi naivitatea de a mă crede pe cuvânt. În definitiv, cine era el să mă judece pe mine, un simplu student la automatică, nici măcar şef de promoţie probabil care se crede capabil să înţeleagă lucruri mult mai delicate decât şi le poate imagina. Eu, care eram zeul manifestării şi principalul sponsor al actiunilor. După un moment de furie, care a trecut rapid, într-o străfulgerare de secundă a venit momentul de admiraţie. De când devenisem mare, aşezat pe un piedestal de autoritate m-a îngreţoşat în permanenţă obedienţa şi umilirea de sine cu care eram tratat. A fost pentru prima dată când eram tratat altfel de cineva care era aşa de mărunt încât nu trebuia să depun nici un efort ca să mă răzbun. Dimpotrivă, trebuia doar să nu mă opun excesului de zel pe care imediat o serie de trepăduşi culturali l-a fi depus ca să-mi facă placere. M-a impresionat curajul lui CTP mai ales că din punctul lui de vedere avea dreptate. Demonstra o puritate şi o principialitate care m-a impresionat plăcut. Şi în acel moment s-a întâmplat ceva ce am regretat prin multe nopţi nedormite. I-am explicat, fără să realizez că mai existau şi alte persoane de faţă, pentru că mi s-a păruit că merită să ştie, adevărata miză a povestirii horror “Regii nisipurilor”. Nu cea expkicată în editorial! Acuma, după ce nu mi s-a întâmplat nimic, deşi niciodată nu ştii ce ţi s-a întâmplat cu adevărat, nu regret! Cred că CTP merita să ştie! Şi cred că dacă nu i-aş fi spus eu, mai devreme sau mai târziu ar fi priceput el! În timp simpatia mea pentru CTP a crescut mai ales după ce a publicat Cassargoz. A fost o lucrare pe care eu o consider şi acum de calibru nuvelei “Regii nisipurilor”. Şi acum regret că CTP se iroseşte în gazetărie şi nu plăsmuieşte ceva în domeniul SF sau al literaturii. Acprin plăsmuiri care ar trebui să ne dea nişte repere pentru a trăi în comunitate.

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.