PSIHOTESTE ONLINE

Ceea ce se ducea mocnit şi oarecum în surdină de mai multă vreme a ieşit la suprafaţă şi se duce la vedere pe micile ecrane: un adevărat război mediatic între aripa economică a vechii Securităţi comuniste şi cea politică.
Pentru cine a uitat, sau nu ştie, România lui Ceauşescu era condusă prin intermediul Securităţii. Securitatea ajunsese un organism monstruos care controla viaţa tuturor oamenilor mai importanţi şi executa tot ceea ce oficial nu trebuia aflat de către nimeni. Sigur, Securitatea avea compartimente funcţionale care existau şi există şi acum în orice ţară civilizată şi funcţionau ca să zic aşa la vedere sau, tot atât de secret ca şi la alţii. Contrainformaţiile se ocupau, cum se ocupă şi acum în toate ţările pentru prevenirea furtului de secrete economice sau politice (cel mai mare secret economic era de fapt ce furam noi din vest şi foloseam ilegal). În fiecare intreprindere era mai ascuns sau la vedere un ofiţer cu aceste sarcini. Existau şi servicii sau departamente de spionaj extern cu mare eficacitate. Spre exemplu, Securitatea română ajunsese să penetreze Nato prin reţeaua spionului Caraman, dar secretele acestui organism nu ne prea foloseau, aşa că erau vândute pe bani grei Uniunii Sovietice, de la care au aflat serviciile secrete americane şi care au destructurat-o. Peste aceste structuri clasice dar nu neapărat separată era structura politică. Aceasta era răspunzătoare de apărarea lui Ceauşescu ca persoană şi ca personaj politic, şi nu a ţării. Aceasta a cultivat paranoia lui Ceauşescu şi a ajuns, după opinia mea, dacă nu să conducă România, atunci să influnţeze hotărâtor destinele României. Ceauşescu, ajuns la senectute se comporta ca un copil în mâinile abile ale acestei structuri. Securitatea ajunsese să aibă structuri economice gigantice, unele oficiale, cum a fost Dunărea, altele mascate cum a fost Crescent. Acestea au monopolizat comerţul cu armament sau materiale strategice, mai delicat şi uneori la marginea sau încălcând legea. Şi asta tot pe baza speculării paranoiei lui Ceauşescu. Securitatea politică avea infliltraţi oameni în miliţie, procuratură şi justiţie. Avea şi propriile trupe de intervenţie, de pe vremea rezistenţei în munţi, de prin anii 46-49.
Cu siguranţă, actul din decembrie 89 a fost posibil cu acordul Securităţii, dacă nu cumva la iniţiativa Securităţii. Oamenii din conducerea Securităţii, de altfel mulţio dintre ei foarte inteligenţi şi pragmatici şi-au făcut socoteala că nu se mai poate merge mai departe pe acelaşi drum şi că există o mare oportunitate de a prelua direct, fără paravanul cultului lui Ceauşescu, destinele României.
După opinia mea planul le-a reuşit în cea mai mare măsură. Imediat după actul executării soţilor Ceauşescu simularea structurării democraţiei în România s-a făcut cu aportul esenţial al cadrelor Securităţii. Toate partidele inclusiv (sau poate cu precădere) cele istorice au fost penetrate cu ofiţeri sub acoperire. Toate structurile vechi economice au fost căpuşate cu SRL+uri create de ofiţeri de securitate care au lucrat în domeniul economic. Încet încet, structurile Securităţii care controlau mediul economic şi cele care controlau mediul politic au intrat însă în conflict.
Aici ar trebui precizate câteva lucruri. În general, aripa veche a Securităţii economice a creat un imperiu vast şi divers în principal pe vechile legături economice externe. Această aripă a exploatat cu profituri enorme comerţul exterior al României. Unul din cele mai reprezentative personagii care exemplifică această aripă este dl Dan Voiculescu. Asta nu înseamnă că această aripă s-a limitat doar la latura economică. Giganticul mecanism mediatic numit Intact, este investiţia aripii economice pentru influenţa mediului politic.
Aripa politică a vechii Securităţi a controlat SRI şi SIE, a penetrat justţa, parchetul şi poliţia, adică toate structurile de informaţii şi de forţă, la început direct iar apoi prin interpusi, uneori rude directe. Multe dintre structurile de apărare şi pază apărute în România după 89 au fost iniţiate de ofiţeri din aceasta structură a Securităţii. Având controlul asupra aparatului de stat, această aripă şi-a creat propriile structuri economice prin care au căpuşat statul. Câtă vreme a existat belşug, cele două grupuri au aplanat amiabil conflictele ivite, dar în actuala criză economică şi mai ales politică lupta s-a acutizat ajungând să atingă forme paroxistice.
În primul rând pentru că ele nu mai erau sub o comandă unică. Au colaborat un timp dar lăcomia a făcut să nu se mai înţeleagă. Conflictul s-a acutizat o dată cu declanşarea crizei economice. Fenomenul ar fi interesant ca studiu dacă n-ar fi tragic prin urmările asupra României ca stat. Trebuie plecat de la faptul că Securitatea a acumulat de-a lungul vremii , inainte de 89, oameni din ce în ce mai inteligenţi, însă fără scrupule, cu o lăcomie nestăpânită, sau cu o sete neostoită după putere. Ei, şi mai apoi pupilele lor, nu au avut şi nu au nici cea mai mică ezitare de a sacrifica însăşi interesele României în lupta lor pentru supremaţie. Asistăm la o luptă între două fiare primitive dar extraordinar de dotate în a face rău. În aceste condiţii populaţia este cu siguranţă, ca şi România ca stat, o victimă colaterală.
Identificare celor două tabere este greu de făcut. Să luăm spre exemplu pe dl Vântu, celebru personaj aflat la puşcărie. Dl Vântu, într-o primă fază a lucrat de partea Securităţii în general, adică cu ambele tabere. Celebru angrenaj Gelsor şi apoi FNI a fost „alimentat” cu precădere cu ofiţeri preluaţi de la SRI şi SIE în urma unui simulacru de proces de reînnoire a acestor structuri. Prin Gelsor şi FNI dl Vântu culegând informaţii cu aceşti ofiţeri, a preluat o serie de active ale statului combinând metode pur economice şi legale cu cele de şantaj şi influenţă ocultă. Adică preluarea activelor unor intrprinderi cu o valoare declarată de doi bani dar cu un potenţial economic foarte mare şi apoi valorificarea lor la preţuri superioare, sau influenţarea unor factori administrativi sau politici de decizie pentru preluarea unor active valoroase subevaluate. Practic, la începuturile sale dl Vântu poate fi considerat reprezentant al aripii economice a Securităţii dar încet încet a trecut de partea politică a Securităţii atunci când preponderente au devenit actele de şantaj şi influenţă politică. Totul a culminat cu preluarea televiziunii Realitatea prin care dl Vântu şi-a dus la îndeplinire multe dintre acţiuni cu ajutorul acestui vector mediatic. Prietenia secretă cu dl Băsescu reprezintă o dovadă a apartenenţei la aripa politică a Securităţii. A existat însă o ruptură, pe care o putem explica prin fie prin lăcomie exacerbată fie (şi) prin pierderea controlului realităţii când dl Vântu a părăsit tabăra politică a Securităţii, fără a se încadra în cealaltă. Cu alte cuvinte a crezut că poate juca independent. Se vede cu ochiul liber că a greşit!
Să luăm un alt exemplu: dl Băsescu. Dl Băsescu, înainte de 89 a făcut parte din aripa economică a Securităţii. Statutul de reprezentant economic la Anvers este concludent. Fie sub acoperire, adică ofiţer, fie doar tolerat, dl Băsescu a avut strânse legături cu aripa economică a Securităţii. De vreme ce nu i se găseşte dosarul, eu înclin sa cred că a fost ofiţer sub acoperire, constrâns sau de bună voie, asta e o alta problemă. Ca orice reprezentant al acestei structuri dl. Băsescu a încercat în paralel cu ascensiunea sa politică să încropească o afacere economică proprie. Ceva cu o fabrică de îngheţată dar fie din lipsă de timp, fie din acapararea ca om politic, afacerea a fost abandonată (sau cesionată la un terţ). O dată cu ascensiunea spectaculoasă pe care a avut-o, dl Băsescu a fost racolat de aripa politică a Securităţii, cred eu în momentul în care s-a tranşat Dosarul Flota. Mai apoi, în momentul când a fost salvat de rezultatul catastrofal al ultimului referendum de demitere, dl Băsescu a devenit o rotiţă disciplinată, e adevărat, şi foarte importantă în marele angrenaj al aripii Securităţii politice. Dacă cineva îşi imaginează însă că o dată cu plecarea dlui Băsescu de la Preşedenţie lupta dintre Securitatea economică şi ceapolitică se tranşează în favoarea celei economice, se înşeală!