Circ şi pâine

    Suntem în plină precampanie electorală. Suntem martorii unei bătălii cumplite. Lupta e pe viaţă şi pe moarte. Cine pierde, pare că pierde totul,  cine câştigă, pare că câştigă totul. Se folosesc mijloace dintre cele mai contondente, la marginea legalităţii şi chiar dincolo de ea. Implicarea preşedintelui Băsescu în campanie este revoltătoare, dar mai grav este că datorită paraliziei organelor care ar trebui să sancţioneze acest fapt totul pare a fi normal. Suntem deci într-o anormalitate normalizată. Pare a fi normală situaţia în care preşedintele, acel factor de mediere, de aplanare e conflictelor dintre forţele politice ale societăţii, să fie principalul autor al conflictelor, să fie principalul generator al tensiunilor în societate. Pare a fi normală situaţia în care preşedintele, cunoscător în amănunţime a celor mai picante amănunte din viaţa privată a multor pesonaje publice să nu cunoască activitatea tenebroasă a fratelui său implicat în acte de corupţie cu unele din cele mai monstruoase clanuri interlope. Pare a fi normală starea de implicare directă, fără menajamente ale preşedintelui în campanie alături mai degrabă de o persoană decât de o forţă politică, deşi constituţional presedintele trebuie să fie neutru, echidistant. Pare normală situaţia în care, deşi procesele de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se întind pe ani de zile, anumite procese cu iz puternic politic să fie programate brusc într-o săptămână. Pare normală situţia în care guvernul, prin ordonanţă de urgenţă deschide calea migraţiei politice a aleşilor locali în paralel cu alocarea prin rectificare bugetară a unor fonduri suplimentare pentru recompensarea celor ce profită de acest act normativ. Pare normală situaţia în care se lansează de la cel mai înalt nivel politic unele afirmaţii de o gravitate extrordinară, fără însă a fi concretizate sau finalizate în vreun fel doar pentru a induce şi întreţine o stare vecină cu isteria.

    Ne aflăm aşadar în plină schizofrenie politică, abil şi eficient întreţinută de forţe politice interesate dar şi de mass media. Pe acest fond conceptele teoretice tind să fie reevaluate şi să fie redefinite în mod subtil.

   Bunăoară, conceptul de politician capătă implicit nuanţe noi. Politicianul nu mai presupune competenţă, moralitate, bun simţ. În primul rând trebuie să aibă carismă!!! Dar de fapt ce e carisma? Şi aici lucrurile au fost reevaluate! Dacă luăm exemplu dlui Băsescu care este în permanenţă lăudat că are carismă şi că e un mare politician, definiţia carismei ar fi în primul rând calitatea de a fi grobian, de a-ţi umili prin cuvinte jignitoare adversarul politic, calitatea de a întoarce pe dos, ca un adevărat jongleur,  orice lucru care ţi-ar putea fi folositor. În fapt, politicianul trebuie să fie un şmecher care păcăleşte mulţimile şi adversarii, pe fondul unui spectacol strălucitor în care principalele calităţi ţin mai degrabă de actorie şi nu de logică sau bun simţ. Astfel se face că mai deunăzi am aflat cu stupoare că dl Johannis o fi el bun administrator dar nu e bun politician. (am citat dintr-un articol de “analiză” politică din Gândul). Sigur, înţeleg în mare măsură spaima unor aşa zişi gazetari în ceea ce priveşte o eventuală alegere a dlui Johannis ca Preşedinte al României. Cu siguranţă în această situaţie, multe dintre afacerile de presă vor falimenta pentru că n-o să mai existe în persoana Preşedintelui acel izvor nesecat de scandal şi diversiune, principala resursă a multora din vectorii mass media de azi. Nu înţeleg însă lipsa de reacţie a societăţii civile şi mai ales a forţelor economice ale României.

     În fapt ce reprezintă un politician. Un politician este o persoană care se străduie să devină administrator al unei anumite părţi a societăţii. Sunt administratori care elaborează legile de administrare, adica palamentari sau membrii ai consiliilor locale şi alţii care administrează resursele, pe baza legilor elaborate de primii. Deci în primul rând un politician care merită să aibă acces la administrare trebuie să fie competent şi cinstit, sau ca să nu exagerez, destul de competent şi destul de cinstit. Şi nu neapărat cu carismă!

    În antichitate, pe vremea romanilor, strămoşii noştrii cum ne place să le spunem, aveau o axiomă politică şi anume că poporul ca să fie mulţumit trebuie servit cu circ şi pâine. Este lesne de văzut că în clipa de faţă există o cumplită disproporţionalitate între cele două componente ale ofertei noastre politice. Avem circ cu supramăsură! Cât priveşte pâinea, de ea se bucură doar o elită sub formă de cozonac!

      Cred că a sosit momentul să alegem între pâine şi circ! Sigur, să nu ne facem iluzii că ar dispare circul. Şi nici că deodată ar fi o abundenţă de pâine. Dar ceva, ceva ar trebui să se schimbe. Nu de alta, dar să nu ni se aplece de atât circ!!!

     (29.09.2014)

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.