Independenţa Justiţiei – o ipocrizie?

    Insinuările făcute de dl Băsescu la adresa dlui Ponta, cum că într-o anumită perioadă când era procuror ar fi fost ofiţer sub acoperire, fără a lămuri subiectul punctual în sine au darul de a ridica câteva probleme grave.

   1. Prin Constituţie este stabilit că sistemul judiciar – procurori sau judecători – nu poate fi infiltrat de către Servicii. Prin comentariul dlui Harnagea, fost şef la SIE în perioada când se presupune că ar fi fost recrutat dl Ponta, reiese că nu ar fi existat nici un fel de reţineri pentru aceste acţiuni, deci Constituţia pentru SIE este ceva facultativ. Din toate aceste date nu putem spune sigur daca dl Ponta a fost sau nu ofiţer sub acoperire, dar putem spune sigur că SIE s-a pretat la astfel de abuzuri sau nu le-a putut controla, ceea ce e şi mai grav. Şi dacă s-a pretat SIE nu văd nici un impediment să se fi pretat şi SRI.

      2. Din experienţa anilor de comunism dar şi a celor două decenii şi jumătate din aşa zisa democraţie, se poate constata uşor că secretul de stat are deseori menirea de a acoperi lucruri murdare. Spre exemplu pe plan economic, dacă s-ar realiza un control riguros, profesionist la institutii ale statului protejate de secretul de stat s-ar putea afla jafuri cutremurătoare. Afacerea Microsoft ar fi floare le ureche. Asta pe plan economic. Pe plan politic lucrurile pot să fie chiar şi mai cumplite. Din câte am înţeles, nu poate exista o listă a ofiţerilor acoperiţi tocmai pentru protejarea secretului. Înseamnă că fiecare ofiţer al unui serviciu de informaţii poate să acţioneze de sine stătător fără să fie controlat. Lipsa controlului naşte abuzuri. Cine ne poate garanta că apelând la metodele Securităţii ceauşiste anumiţi ofiţeri, nu neapărat din acele vremuri, nu au obţinut prin şantaj acceptul de a colabora a unor personalităţi din mediul Justiţiei sau al politicului. Cine ne poate convinge, apelând la una din afirmaţiile dlui Băsescu, şi anume că avansarea spectaculoasă a dlui Ponta se datorează de fapt şi calităţii sale de ofiţer acoperit, că alte avansări spectaculoase şi bizare nu au o explicaţie similară. Deci, concret, cum se poate explica evoluţia spectaculoasă a dlui Zăgrean fără nici o calitate profesională la nivelul care îl ocupă. Că a fost numit de către dl Băsescu la CCR ar fi cum ar fi, dar să ajungi şeful acestei instituţii la nivelul de competenţă al domniei sale nu poate avea decât explicaţia unui grad înalt sub acoperire. Şi, mai mult, existenţa unor colegi sub acoperire la aceaşi instituţie. La fel în CSM sau ÎCCJ se pot pune întrebări de aceaşi natură.

   3. Dacă sunt cazuri de asemenea natură, şi nu puţine de vreme ce Serviciile au solicitat de la an la an bugete sporite, fără creşteri spectaculoase ale salariilor ofiţerilor “la vedere”, se mai poate vorbi de independenţa Justiţiei?  Sigur, din punct de vedere al celorlalte puteri în stat s-ar putea vedea un oarecare echilibru, o oarecare separaţie. Dar nimeni nu poate aprecia în ce măsură există o dependenţă a oamenilor din Justiţie faţă de Servicii. Iar dacă această dependenţă este una semnificativă, se poate aprecia că Serviciile au început să fie şi ele o altă putere politică în Stat. Ilegală, dar eficientă!

      4. De ce dl Băsescu ridică în ultimele clipe de mandat şi cu riscuri enorme o parte din vălul de peste această situaţie alarmantă? De ce dl Băsescu, atât de grijuliu până mai ieri cu Serviciile, naşte nişte probleme care pun în mare dificultate Serviciile, îndeosebi pe plan internaţional? Ce l-a făcut pe dl Băsescu, altfel foarte bine servit de diverse organisme înalte ale Justiţiei să deschidă cutia Pandorei. Una din ipoteze ar fi că sistemul care până acum i-a adus numai servicii a început să aibe sincope. Cea mai vizibilă ar fi cea la care dl Băsescu a făcut o criză de zile mari, anume hotărârea CSM de a solicita Inspecţiei Judiciare analizarea comportamentului său cu privire la dezvăluirea unor informaţii din dosarul Microsoft. În CSM se află toate personalităţile de vârf de la nivelul celor mai reprezentative foruri ale Justiţiei, care de multe ori au luat hotărâri pe placul dlui Băsescu, deşi pentru muritorul de rând aceste hotărâri păreau cam stranii. Acum însă, într-o solidaritate ciudată dar semnificativă, în unanimitate au hotărât să-l cerceteze pe dl Băsescu. S-ar putea ca dl Băsescu să fi constatat că telefonul fără fir s-a defectat! Şi atunci, le-a transmis celor care au urechi să audă că e în stare să facă dezvăluiri de această natură care i-ar putea compromite şi pe ei. Vom afla dacă ameninţarea a avut efect cu prilejul modului în care ÎCCJ va “rezolva” cazul Johannis.

15.10.2014

PS Ţinând cont că în această relaţie ilegală şi imorală sunt angrenate două părţi se poate face oare o diferenţiere a vinovăţiei? Înclin să cred că vinovăţia este diferită! Mie mi se pare mult mai vinovat magistratul decât instituţia care l-a recrutat, indiferent de maniera în care a fost recrutat! Şi chiar dacă a fost o manieră în care magistratul a fost convins de necesităţi de ordin patriotic. A fi un bun patriot înseamnă în primul rând să-ţi respecţi Constituţia ţării tale, iar un magistrat ar trebui să o ştie pe de rost.  Dacă însă recrutarea s-a făcut prin metode de şantaj, atunci magistratul e de două ori vinovat! Primo, că încalcă Constituţia, secundo că acceptă o ilegalitate făcută de o instituţie a statului. Tot atât de bine acel magistrat ar putea fi înregimentat într-un serviciu străin de informaţii ceea ce ar constitui o trădare. Pe cealaltă parte, instituţia respectiv serviciu de informaţii e mai puţin vinovat pentru că, dacă te gândeşti bine, recrutarea ar putea face parte dintr-un test de verificare a capacităţii morale a unui magistrat. Din nefericire, testul o dată picat ar trebui să-l scoată discret pe magistrat din corpul profesional. Lucru care dacă s-a întâmplat, a fost aşa de discret că nu-l putem comenta. Sau a lipsit cu desăvârşire.

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.