Preţul libertăţii

       Miercuri (07.01.2015) 12 francezi, jurnalişti ai redacţiei săptămânalului  Charlie hebdo au fost masacraţi la Paris de un comando de doi terorişti în numele lui Allah. Un val de indignare a cuprins întreaga lume civilizată. Mai apoi în Franţa au urmat alte atentate, luări de ostatici la un magazin evreiesc, în total mulţi morţi şi răniţi. S-a declanşat o acerbă discuţie în legătură cu islamul, cu extremiştii, cu liberatea de exprimare. Dacă acceptăm faptul că este inacceptabil să ucidem pentru că nu-i aşa am putea fi liberi să facem orice, în numele unei libertaăţi fără limite, cred că acelaşi lucru există şi în domeniu libertăţii de exprimare. Nu cred că avem libertatea de a exprima orice, afectând grav credinţa semenilor noştrii. Sau, dacă vreţi, aşa cum există anumite limite în libertatea noastră de a acţiona fizic, ar trebui să existe şi anunmite limite în libertatea noastră de a acţiona spiritual. Dar nu acesta e subiectul pe care aş dori să-l discut. Pentru că, de fapt am sentimentul că cei care au masacrat o bună parte din redacţia hebdomaderului  nu au făcut-o, după opinia mea în numele unei credinţe, şi cu atît mai mult în numele lui Allah ci mai degrabă pentru a-şi descărca ura şi pornirile criminale.

   Omul, ca profil psihologic este un amestec de calităţi contradictorii. Şi nu numai pe plan spiritual. Pe plan biologic deşi avem un profil bine determinat (dacă într-adevăr îl avem bine determinat) sexual, suntem în ultimă instanţă androgini în care predomină un anumit sex. Barbaţii, chiar cei mai virili, au şi hormoni feminini estrogeni, femeile chiar cele mai feminine au şi vagi urme de testosteroni. În natură nu există alb sau negru pur. Întotdeauna va exista un amestec cu anumite proporţii.

     Deci în plan spiritual putem fi şi blânzi dar şi agresivi, putem fi şi lacomi dar şi generoşi, putem fi inteligenţi dar şi proşti… Acest dat genetic putem să-l exploatăm în nenumărate feluri. În general etica socială ne 0bligă să ne cultivăm acele trăsături în folosul convieţuirii în comun. O obligaţie ce revine în toate codurile etice ale tuturor religiilor consacrate este să nu ucizi, cu referire la semenii tăi. Din nefericire însă, lipsa totală de etică profesională din mass media contravine acestor percepte morale. Producţiile de filme, începând cu cele pentru copii şi terminând cu cele pentru adulţi cultivă agresivitatea cu o hărnicie demnă de o cauză mai bună în numele libertăţii de exprimare. Studiile de marketing probabil au indicat o mai mare atracţie pentru acest gen. Efectele sunt însă teibil de perfide şi se acumulează în timp. Există persoane cu un potenţial natural de agresivitate mai mare care ajung datorită acetor acumulări la un prag ce le impune o descărcare printr-o acţiune fizică de o extremă violenţă. Simpomele acestui fenomen au început să se facă simţite prin acte de sporadice de violenţă în şcoli sau în spaţii publice în SUA, acolo unde nu e o problemă să-ţi procuri o armă letală. Aceste descărcări singulare şi sporadice au început să se concentreze şi să capete forme înfiorătoare sub denumirea de Statul Islamic. Este simptomatic şi ar trebui să dea de gândit cum sub acest steag se adună indivizi din lumea întreagă care au ajuns probabil printr-o sinergie negativă să relizeze lucruri abominabile.

     Statul islamic este o umbrelă menită să le justifice celor care simt necesitatea de a ucide semeni ai lor. Este dificil de lămurit cum dintr-o religie umanistă cum este cea musulmană a apărut această interpretare care nu numai că permite, dar şi îndeamnă la ucidere. Cert este că o dată răspândită ideea că există o justificare pentru crimă, mulţi dintre cei care având un potenţial de agresivitate mai mare şi acumulând datorită situaţiei materiale şi influenţei propagandei nocive o imensă  frustrare ăşi găsesc locul în armata acestui Stat. De fapt Statul Islamic este Statul Crimei. Nu e de mirare deci că aici se petrec crime orbile, fapte abominabile, pentru că o dată ajunşi împreună, aceşti indivizi se iau la întrece în a-şi demonstra cruzimea şi violenţa. Fenomenul are deja un caracter sistemic şi poate lua proporţii alarmante.

   E greu de apreciat dacă e bine sau dacă e rău ceea ce se întâmplă. Paradoxal, poate că e bine pentru că se realizează o concentrare a criminalilor, sau posibililor criminali în aceaşi zonă şi în acelaşi timp se oferă o formulă foarte simplă, lipsită de complicaţii juridice de a extirpa această cangrenă.

   În general, când se întâmplă ceva rău, cu consecinţe majore pentru societatea umană, ar trebui să ne punem mereu întrebarea unde am greşit pentru a preîntâmpina un asemenea fenomen. Cred că greşeala fundamentală pe care trebuie să o reparăm urgent este libertatea fără margini a activităţii spirituale. Nu cred că acest fenomen ar putea fi corectat prin măsuri administrative. Mai degrabă ar trebui să ne gândim la modul în care putem să stimulăm sporirea responsabilităţii tuturor cetăţenilor acestei planete. Cred iarăşi că lăcomia este una din sursele principale ale necazurilor din ultima vreme. Căci dacă nu ar fi vorba de lăcomie, administratorii posturilor de televiziune şi producătorii de filme ar putea înţelege răul imens pe care îl produc. Şi aici mă gândesc şi la administratorii săptămânalului Charlie hebdo.

08.02.2015

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.