Speranța unei “catastrofe”

Prin 1960 matematicianul francez, Rene Thom enunță ceea ce va deveni mai târziu teoria catastrofelor. Impactul acestei teorii a fost major iar unul dintre domeniile de aplicare a fost mediul social.
Potrivit teoriei lui Thom, o catastrofă apare atunci când o variație continuă a cauzelor produce a variație discontinuă a efectelor. Teoria catastrofelor se aplică la sistemele complexe, ceea ce diferă de sistemele complicate. Unul dintre aceste sisteme complexe îl reprezintă mediul social, comportamentul maselor de oameni.
Aș putea da ca exemplu revoluția/evenimentele din 1989. După o lungă perioadă în care într-o primă fază popularitatea lui Ceaușescu a crescut atingând apogeul în 1968 la mitingului din Piața Palatului dedicat invadării Cehoslovaciei de către armatele Tratatului de la Varșovia, mai puțin armata română, în care propaganda nu a avut o contribuție considerabilă la aprecierea șefului statului pentru că inițiativele lui Ceaușescu au fost mult mai convingătoare. S-au construit platforme industriale, s-a dezvoltat învățământul de toate gradele, s-a acordat o oarecare libertate culminând cu desființarea învățământului politico ideologic. După acest moment gradul de apreciere a șefului statului a fost unul din principalele obiective ale propagandei de partid, iar după 1971 s-a trecut din ce în ce mai vădit la instituirea unui adevărat cult al personalității. Deci într-o primă etapă creșterea popularității lui Nicolae Ceaușescu a fost firească, în a doua etapă a fost forțată uneori peste limitele bunului simț. Formal, în ultimii ani de dictatură amploarea mitingurilor, a manifestațiilor regizate confirmau o creștere a aprecierii, deși era de bănuit că pe fondul curbei de sacrificiu instituită de Ceaușescu pentru plata datoriei externe în sufletul oamenilor existau nemulțumirii profunde. Momentul 89 este momentul de discontinuitate dramatică prin care s-a trecut brusc de la manifestările triumfaliste de mare amploare la manifestările de protest și ură față de dictator.
Un alt moment în care putem identifica o ruptură explicabilă prin teoria catastrofelor îl reprezintă alegerile prezidențiale din 2014. Cu o mare tenacitate, utilizând toate mijloacele statului pe care le-au avut la dispoziție, mașinăria organizatorică a PSD și multe din structurile guvernamentale obediente au depus eforturi disperate pentru ca Victor Ponta să iasă președinte. Avansul a rămas constant și se putea prevedea că situația este ținută sub control. Între cele două tururi însă s-a petrecut discontinuitatea, ruptura. Situația s-a întors pe dos, spre stupefacția conducerii PSD, căreia nu-i venea să-și creadă ochilor. Desigur, reacția diasporei a avut un rol, dar să nu uităm că votul determinant a fost în țară. Personal cred că un rol major l-a avut forțarea tuturor pârghiilor avute la dispoziție, dincolo de limita legală pentru a câștiga cu orice preț trofeul ce reprezenta ultimul bastion necucerit de PSD. La care se adaugă aroganța afișată a celor care știu dinainte rezultatul ca și cum alegerile nu ar mai fi contat. Sistemul fiind complex este greu de identificat toate cauzele și mai ales cauza determinantă.
Am vaga impresie (și speranța) că teoria catastrofelor se va repeta și la alegerile din decembrie. PSD-ul este din ce în ce mai sigur că va câștiga alegerile la scor. Sondajele comandate le confirmă speranțele. PSD-ul face aceași greșeală de a utiliza fără scrupule instituțiile statului pe care le controlează pentru a-și mări șansele. Indiferent dacă își încalcă principiile ideologice. Anularea în Parlament a peste o sută de taxe și impozite acum, în preajma alegerilor și nu când dețineau postul de premier este o măsură ostentativă și populistă. Ca să nu mai spun că nu este social-democrată. Banii care dispar vor fi recuperați cumva tot de la populație. Mai grav însă se dovedește aroganța manifestată cu această ocazie. Deși au fost semnalate de către diverse ONG-uri sau personalități că taxa radio tv ar trebui să facă excepție, deși la un moment dat chiar comisiile controlate de PSD au acceptat acest lucru, în plen, la comanda lui Dragnea s-a revenit, PSD-ul demonstrând, probabil fără să vrea, că de fapt măsurile nu sunt pentru binele societății ci pentru mesajul că ele sunt oferite ca mită electorală de partidul care controlează Parlamentul. Rămân antologice cuvintele dlui Dragnea: Ce, îmi spune cineva ce să fac? Asta demonstrează că dl Dragnea nu se mai consideră reprezentatul unor alegători în Parlament și că PSD nu se mai consideră că reprezintă interesele unei clase sau al unui grup social ci că locul în Parlament este proprietate personală sau că Parlamentul este structură ce le aparține după bunul lor plac. Acest tip de gândire comunistoidă, acest gest de autoritarism adus la extrem, de o aroganță greu de înțeles ar putea fi una din cauzele declanșării discontinuității de care făceam vorbire.
Deși toate premisele arată o victorie zdrobitoare a PSD, am speranța să se declanșeze acea discontinuitate care să îndrepte această societate chinuită de toate metehnele comunismului și de toate racilele capitalismului spre o soartă mai bună.
27.10.2016
PS Miracolul care s-a realizat în alegerile prezidenţiale s-ar spulbera dacă nu ar fi urmat de o replică de aceaşi natură la aceste alegeri din decembrie. Preşedintele Johannis nu poate face nimic singur oricâte bune intenţii ar avea!

  1. Nu sunt comentarii.

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie comentarii.