PSIHOTESTE ONLINE

Îmi cer scuze pentru faptul că nu o să continui cu ideea promisă în articolul precedent, aşa că voi aborda o serie de fenomene ciudate care se derulează în iubitul nostru spaţiu mioritic.
De un timp încoace, diverse personaje, mai mult sau mai puţin oficiale, evoluează într-o veselie servind mass media cu o serie de gafe dintre care unele de-a dreptul monumentale.
Ultima gafă este binecunoscutul comentariu pe marginea reglementărilor aduse de Ministerul Administraţiei Publice activităţii asociaţiei de proprietari. Era să scriu de locatari şi nu greşeam prea mult… Asta pentru că din întregul act normativ expus de domnul consilier Stelniceanu rezultă că autorii nu fac, sau nu doresc să facă diferenţa dintre chiriaşi şi proprietari. Lipsa de respect pentru proprietate – proprietate care ar trebui să fie sfântă, nu-i aşa – începe o dată cu legislaţia. Când statul se bagă acolo unde nu-i fierbe oala, reglementând cu de-a sila toate activităţile dintr-o anumită zonă înseamnă că reprezentanţii lui consideră zona respectivă proprietatea statului. Asociaţia de proprietari este o structură privată, care trebuie să se conducă după reglementări proprii, de comun acord adoptate, fireşte pe baza unor principii şi reglementări generale ale unei comportări civilizate. Nu am nimic împotrivă ca Ministerul Administraţiei Publice să propună o Lege sau o Hotărâre de Guvern sau chiar un Ordin al Ministrului prin care să se formuleze elementele generale sau principiile de bună convieţuire în comun, dar de acolo până la aberantele reglementări susţinute în actul normativ mai sus amintit este o cale lungă ca de la capitalism la socialism. Mă întreb în această concepţie la ce mai foloseşte Adunarea Generală a Proprietarilor, ce mai decide ea dacă Ministerul Administraţiei Publice a decis totul în locul ei. Desigur, multe Asociaţii sunt debusolate, este greu să trecem de la stilul paternalist al statului atoateştiutor şi atotputernic la independenţa actului de decizie particular dar în asociaţiune. Iarăşi e adevărat că şi în societatea capitalistă asocierea liber consimţită, fie că e la bloc, fie că e la prelucrarea pământului este absolut necesară. Dar există o mare, o imensă deosebire între asocierea model socialist care de fapt înregimentează omul într-o structură de comandă prin care îşi pierde toate atributele de decizie în defavoarea statului dictator şi asocierea model democratic prin care statul, devenit arbitru, veghează la buna desfăşurare a activităţii şi la echilibrul în activitatea asociaţilor aşa cum au decis aceştia în virtutea liberului arbitru. Desigur în situaţia în care la noi lipseşte o cultură civică, în sensul că am fost obişnuiţi decenii la rând să gândească alţii pentru noi în anumite probleme, în care am putea spune că avem amputate anumite drepturi şi responsabilităţi, se pot întâmpla şi multe abuzuri. Unii şi-au pierdut casele sau alte proprietăţi, alţii au ajuns în străinătate şi au fost lăsaţi baltă de cei care le-au promis că le asigură nişte slujbe extraordinar de bine plătite. În toate cazurile însă acei oameni nu au gândit cu responsabilitate şi nu au calculat toate consecinţele posibile. Într-un stat capitalist şi democratic nu se garantează proprietatea ci dreptul la proprietate privată. Ai toate drepturile asupra propriei tale proprietăţi inclusiv dreptul prostesc de a-ţi bate joc de ea atâta timp cât nu deranjezi pe nimeni. Şi dacă ai toate drepturile, trebuie în consecinţă să ai toate responsabilităţile. Adică să plăteşti dacă ai făcut o prostie. La noi treaba asta se învaţă tare greu. Noi am dori să ne bucurăm de proprietate ca în capitalism şi să fim protejaţi social şi economic ca în socialism. Aşa cum am dori să fim plătiţi ca în capitalism şi să muncim ca în socialism. Dar asta nu se poate!!!
Dar să revenim la oile noastre, adică la asociaţiile de proprietari. Când domnul consilier Stelniceanu a emis celebra zicere potrivit căreia cei care au centrale termice de apartament trebuie să mai plătească ceva şi la regia de termoficare, pentru că, vezi Doamne, pereţii sunt încălziţi la 10, 15 grade şi astfel se uşurează sarcina centralei de apartament, mi-am adus aminte de celebrul banc cu generalul care-l întreabă pe sergent:
– Sergent, care este temperatura în dormitoare?
– 15 grade să trăiţi!
– şi afară cât e!
– 3 grade să trăiţi!
– Atunci deschideţi uşile şi ferestrele dormitorului ca să intre şi ălea trei grade înăuntru!!!
Ei bine, nici în cele mai negre coşmaruri nu credeam că un consilier, adică acel izvor de înţelepciune şi profesionalism la care un ministru vine să se adape atunci când, tracasat cu o mulţime de probleme, nu mai face faţă, poate să fie în aşa hal de prost. Sau poate că mă înşel, şi mai nou consilierii sunt aleşi astfel încât un ministru să fie în permanenţă fericit că există unul mai prost ca el sau, în cazul în care sunt probleme penale, acestă să intre în locul lui la puşcărie. şi dacă consilierul ministrului, cel care se presupune că a lucrat cu sârg şi abnegaţie la reglementările mai sus pomenite, este aşa de prost, cum sunt în ansamblu aceste regelmentări? În ansamblu sunt ca domnul consilier, şi m-aş încumeta să zic, ca întregul minister care şi-a asumat responsabilitatea de a le da publicităţii. Adică proaste. Aceste reglementări îmi aduc aminte de avertismentul-urare: „Să te ferească Dumnezeu de prostia harnică!!” E ucigătoare!!!
Vă dau un singur exemplu de prostie, adică de lipsa capacităţii de a calcula implicaţiile mai departe de orizontul broaştei. E vorba de calculul repartiţiei cheltuielilor de încălzire funcţie de numărul de elemenţi (sau mai corect spus de suprafaţa de iradiere a elementelor de încălzire). La prima vedere este o măsură corectă. Teoretic şi principial în felul în care a propus Ministerul să se facă calculul ar exista echitate şi s-ar putea face dreptate. Practic însă e imposibil.
Fac o mică paranteză! Teoretic şi principial temperatura aerului dintr-un borcan, să zicem, poate fi aflată corect făcând media vitezei miliardelor de miliarde de molecule aflate în borcan. Teoretic se poate face acest lucru cu un supercalculator criogenic, probabil într-un timp de ordinul lunilor sau anilor. Nimeni, dar absolut nimeni pe planeta Pământ nu-şi permite să facă sau să sugereze măcar acest procedeu de lucru. Practic se ia un termometru şi se bagă în borcan şi se citeşte temperatura acestuia, ca şi cum aceasta ar fi temperatura aerului din borcan. Dar acest lucru înseamnă teoretic şi principial că nu mai măsori temperatura din borcan pentru că ai introdus termometrul (mai rece sau mai cald faţă de temperatura aerului) care a modificat temperatura din borcan. şi totuşi în întreaga lume civilizată, chiar şi în SUA, temperatura se măsoară acceptându-se această aproximare.
În mod similar să luăm deci modalitatea de calcul propusă de minister. Eu mă îndoiesc că avem specialişti de înaltă calificare, nu administratori aşa cum spun reglementările, care să poate calcula suprafaţa radiantă a imensei varietăţi de calorifere cu care s-au dotat proaspeţii noştri proprietari de apartament (sau poate că ministerul a avut în vedere ca toţi proprietarii să se doteze de acum încolo, pentru a se uşura calculul, cu acealaşi tip de calorifere…). Pe lângă faptul că există o mulţime de improvizaţii artizanale, chiar şi cele noi nu au fost livrate impreună cu o fişă pe care poţi citi date precum ar fi suprafaţa de iradiere. Dacă e să ne luăm după numărul de elemenţi, atunci va fi foarte greu să convingi pe cineva că un element al unui calorifer de aluminiu înalt de 1,8 metri ar fi egal cu elementul banalului calorifer de fontă înalt de 0,7 m. Consecinţa reală a acestor reglementări este că la nivelul asociaţiilor de proprietari se va declanşa o dezbatere foarte aprinsă, degenerând în ceartă violentă, urmată de anchete şi procese, de expertize şi contraexpertize care nu o să se mai termine niciodată şi care vor întârzia şi mai mult achitarea dărilor la regia de termoficare pe motiv că încă mai există litigii de rezolvat. Aşa că ministerul, în loc să ajute la colectarea mai eficientă a contribuţiei fiecărui proprietar, va contribui la un blocaj solid al achitării facturilor la încălzire, şi, pe cale de consecinţă, la falimentarea acestor structuri. De unde se poate deduce că această măsură, care pare a fi la prima vedere o prostie, e de fapt o prostie genială. Fără să vrea, sau poate într-un mod abscons, ministerul contribuie la eliminarea unor structuri anacronice care nu mai pot face faţă cerinţelor moderne.
Iar dacă ne mutăm şi o să privim lucrurile din direcţia ministerului domnului Dâncu, vom putea înţelege şi o altă latură genială a acestei imense prostii. Nu m-aş hazarda să afirm că toate aceste prostii scoase în mediu public sunt aranjate de domnul Dâncu, dar sunt convins că se bucură nespus de ele când poate constata că pentru perioade relativ lungi de vreme presa nu mai „poartă în gură” corupţia şi „ia în gură” neghiobii de genul acesta şi altele precum remanierea guvernului sau disensiunile dintre prim ministru şi preşedinte. Aceste subiecte care explodează periodic în ultima vreme nu sunt de fapt decât nişte fumigene menite să mascheze problema iritantă a corupţiei. Noroc că mai intervine câte un străin să ne aducă cu picioarele pe pământ…

Şi atunci stau şi mă întreb, de fapt despre ce e vorba: despre prostie sau despre diversiune. Şi tot eu îmi şi răspund: este şi prostie dar şi diversiune, un amestec paradoxal de neghiobie exploatată de o inteligenţă diabolică.

PS. Un binecunoscut personaj politic, pe care eu îl apreciez în mod deosebit pentru efortul de a se adapta în mod decent la noile vremuri, făcea deunăzi o apreciere pozitivă a structurilor de termoficare de mari dimensiuni, în mod special cele ce furnizează căldura ca element secundar în procesul de generare a electricităţii. În ultimă instanţă are întrutotul dreptate, aşa cum de-altfel are dreptate şi în ceea ce susţine pe planul asocierii în domeniul agriculturii, dar din păcate, noi românii avem de plătit un greu tribut pe calea reeducării mentalităţii noastre, fapt ce mi-a sugerat să scriu pentru viitor un material care s-ar putea numi, evident cu permisiunea dumneavoastră „De la proprietatea colectivist-comunistă prin intermediul individualismului, la asocierea liber consimţită”.

Ioan Albescu
13 mai 2003