PSIHOTESTE ONLINE

Îmi aduc aminte de o glumă petrecută în direct la televizor, înainte cu mult de 89, într-o incitantă emisiune care reunea pe celebru Nicolae Topor, un renumit meteorolog şi pe nu mai puţin celebrul academician Grigore Moisil, matematician şi logician de forţă. Era vorba, bineînţeles de timpul probabil, pe care Nicolae Topor îl prevedea pe termen lung în revista „Ştiinţă şi Tehnică” cu o precizie de invidiat potrivit unei metode statistice cu totul personale şi pe baza unor observaţii acumulate în zeci dacă nu în sute de ani. La un moment dat academicianul Grigore Moisil atacă mustăcind cu următoarea întrebare:
– Domnule Topor, cu ce probabilitate prevedeţi timpul probabil pe termen mediu şi lung. La care venerabilul meteorolog a răspuns cu multă sinceritate şi candoare, nesimţind capcana:
– Cu o probabilitate de aproximativ 40%. Răspunsul a venit cu iuţeala fulgerului:
– Atunci de ce nu spuneţi pe dos, ca să aveţi o probabilitate de 60%!!!
Pe moment toată lumea a rămas surprinsă că nimeni nu s-a gândit la o cale atât de simplă şi eficientă de a ridica randamentul previziunii vremii, numai că imediat s-a demontat eroarea logică chiar de către autorul buclucaşei întrebări. În situaţii globale caracterizate de o mare încărcătură de complexitate cum de altfel se prezintă vremea (caracterizată în acelaşi timp de temperatură, umiditate, vânt, cer senin sau noros, etc.etc) nu se pot aplica metode simpliste deşi acestea pot fi seducătoare. În altă ordine de idei, într-o situaţie complexă schimbarea chiar dacă dramatică a unui singur parametru nu poate răsturna spectaculos caracteristica globală a acelei situaţii. Spre exemplu, vremea caracterizată de cer senin, umiditate acceptabilă, fără vânt – care în mod normal se numeşte o vreme frumoasă – rămâne frumoasă chiar dacă temperatura scade destul de spectaculos, de la valori pozitive la valori negative. Cu alte cuvinte, situaţia pe dos, evocată de domnul Moisil nu există!!!
Această mică dar semnificativă istorioară mi-am reamintit-o exact în momentul în care am desluşit acelaşi tip de mecanism simplificator şi perfid prin care se încearcă să se transforme un torţionar din slujba Securităţii – l-am numit pe Mihai Pacepa – în mare erou naţional. Sunt cutremurat şi sincer indignat de perspectiva de a-l avea pe Pacepa alături de adevăraţii eroi care, spre exemplu au murit în decembrie 89. Sunt decepţionat de modul servil şi slugarnic al actualelor autorităţi din România prin care se încearcă să plătim noi, cei de care domnul Pacepa a abuzat şi înainte de a pleca, serviciile pe care le-a făcut americanilor.
Domnul Dan Pavel, altfel un analist pe care l-am admirat şi îl admir pentru multele din materialele publicate în presă şi pentru multele din intervenţiile Domniei Sale la posturile de radio sau de televiziune, promovează cu o lipsă jenantă de discernământ teza potrivit căreia Securitatea dinainte de 89 a fost o instituţie criminală în totalitate, prin faptul că era politică, şi în consecinţă toţi cei care au lucrat acolo pot fi consideraţi ca atare şi, în acelaşi timp, că Pacepa prin gestul pe care l-a făcut, de a trece la americani, devine automat un erou. Asta, în paranteză fie spus, îmi aduce aminte de teza acum de mult depăşită, potrivit căreia toţi membri de partid sunt vinovaţi de greşelile partidului comunist.
În mod spontan îmi vine în minte cazul lui Rudolf Hess, unul dintre oamenii de forţă din jurul lui Hitler, care înainte de a se decide soarta războiului, dar având un fler nemaipomenit, îl părăseşte pe Hitler şi se duce în Anglia ca să încerce o aplanare a conflictului. Desigur situaţia nu este similară cu cea a lui Pacepa, (Hess ăsta era un fel de Dăscălescu pentru Hitler, şi nu un mărunţel gestapovist) dar trebuie totuşi să remarc faptul că deşi Hitler l-a considerat un trădător totuşi americanii nu l-au considerat un erou şi l-au condamnat la Nurenberg la închisoare pe viaţă.
Pe de altă parte dacă în nici un caz nu se poate spune că domnul Pacepa este un erou (poate pentru americani, oameni practici, care vor fi preţuit foarte mult infomaţiile furnizate de el, probabil legate de unele depozite în valută ale lui Ceauşescu sau filiere de făcut bani în străinătate ale Securităţii) este dificil să-l catalogăm pe Pacepa acum, ca trădător. Securitatea, pe lângă aberaţiile pe care le-a făcut datorită comenzii politice, avea unele funcţiuni pe care le are şi acum orice stat cât de cât civilizat. Dacă Pacepa, care avea acces prin poziţia sa înaltă în conducerea Securităţii, nu a divulgat aceste secrete vitale pentru orice stat, indiferent de natura politicii sale, atunci nu poate fi considerat trădător. Probabilitatea este însă infinit de mică, pentru că nu văd cum un om, impregnat profund de toate murdăriile instituţiei din care a fugit (corupţie, abuz de putere, trafic de influenţă, deci tot ceea ce presupune lipsă de scrupule, adică lipsa conştiinţei) capătă brusc o conştiinţă de cristal şi refuză să divulge secrete care ar putea pune în dificultate existenţa fundamentală a statului, indiferent de forma sa de organizare politică. Mai mult chiar, eu cred că actualele dificultăţi prin care trecem, vulnerabilitatea de care uneori dăm dovadă fără ca populaţia să şi-o explice se datorează şi informaţiilor trădate de domnul Pacepa.
În ceea ce priveşte trecerea la americani a domnului Pacepa ar fi o gravă greşeală să se creadă ca ar fi fost un act de conştiinţă. Cine a indeplinit în perioada obsedantului deceniu şi mai apoi în numele Securităţii actele criminale săvârşite pe acea vreme nu poate fi bănuit că ar avea vreo fărâmă de conştiinţă. Or, nu se poate spune că un om fără scrupule, fără pic de conştiinţă capătă brusc simţul datoriei faţă de patrie şi al onoarei. Nu, domnul Pacepa a făcut pasul forţat de împrejurări, pentru că, fie nu mai avea nici o şansă de promovare în perspectivă în acea instituţie, fie că, ceea ce consider mult mai probabil, îl păşteau mari pericole, pentru că, deşi Securitatea era o instituţie profund coruptă şi lipsită de scrupule, în lupta pentru putere erau îndepărtaţi oamenii tocmai pe aceste considerente morale. Adică puteai fi corupt, puteai fi lipsit de simţul onoarei, puteai fi chiar idiot, atâta vreme cât erai necesar nu se întâmpla nimic. Când nu mai erai util, erai dat afară tocmai pentru că erai corupt, fără simţul onoarei sau idiot. Mă tem deci că domnului Pacepa îi venise sorocul să fie mazilit şi, băiat deştept, şi-a făcut calculele şi a optat pentru o ieşire spectaculoasă din sistem. Într-un fel trebuie privit chiar cu admiraţie! Nu ştiu de ce sunt tentat să-l compar pe domnul Pacepa cu domnul Guşe mai nou ieşit din PSD şi încadrat cu arme şi bagaje la PD. Şi în minte îmi vine celebrul Toma Caragiu cu replica: „C-aşa-i în tenis!!” Ceea ce mă deranjează însă este că deşi trebuie să admir faptul că la vremea respectivă domnul Pacepa şi-a făcut bine calculele acum sunt convins că supralicitează. Şi asta îi va dăuna! Şi am să vă spun de ce în continuare.
Se ştie printre cunoscători că perioada când a fost recrutat domnul Pacepa pentru instituţia la care a lucrat o vreme cu sârg, se caracteriza prin reguli foarte stricte. Una dintre ele spunea că la instituţia respectivă nu pot fi aleşi decât persoane de încredere, adică fii de muncitori sau ţărani săraci, adică cadre de nădejde din clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare. Vă pot asigura deci că la recrutare, domnul Pacepa era sărac lipit pământului. Acuma, când îşi revendică o avere spectaculoasă (o casă, puşti de vânătoare, bijuterii etc etc) se pune întrebarea în ce fel a câştigat domnul Pacepa aceste bunuri. Are domnul Pacepa acte de provenienţă a acestor bunuri, sau se bazează pe procesul verbal de confiscare a lucrurilor găsite în locuinţa sa după ce a fugit? Dacă cumva are însă acte privind provenienţa acestor bunuri, veţi fi şocaţi de generozitatea persoanelor care i-au „vândut” aceste lucruri. O puşcă de mare valoare, vândută cu preţul de trei lei, probabil de un proprietar cu pistolul la tâmplă! Pentru că acestea erau modalităţile legale ale Securităţii, în cazul în care se oboseau să ceară un act, fie de vânzare, fie de donaţie. Şi atunci mă întreb, nu cumva prin această restituire se pângăreşte şi ultimul firicel de respect faţă de proprietate în România!!?? Să consfinţeşti ca proprietate ceva ce a fost luat cu japca în dispreţul oricărui principiu de drept, cuiva care a contribuit activ la distrugerea simţului de proprietate mi se pare mai mult decât o greşeală, mi se pare o crimă!!!!

Ioan Albescu
31 ianuarie 2004

Dacă doriţi să mă contactaţi o puteţi face trimiţându-mi un mail pe adresa albescu@vipnet.ro